x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Moţiunea de cenzură este dezbătută şi va fi supusă la vot în Parlament

Moţiunea de cenzură este dezbătută şi va fi supusă la vot în Parlament

23 Noi 2017   •   11:17
Moţiunea de cenzură este dezbătută şi va fi supusă la vot în Parlament
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Moţiunea de cenzură depusă de PNL şi USR, intitulată "PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă", va fi dezbătută şi supusă votului joi, de la ora 11,00, după cum au decis Birourile permanente reunite ale celor două Camere ale Parlamentului. 

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a precizat miercuri că a fost majorat şi timpul de dezbatere. "Eu voi fi prezent şi colegii noştri vor fi prezenţi. Am şi majorat timpul de dezbatere propus cu 50%. Ceea ce zic că este bine, pentru a da mai multă consistenţă unei dezbateri democratice importante. Vom fi prezenţi. Nu am hotărât să nu votăm, dar, întâi de toate, vreau să ascultăm şi argumentele celor de la Opoziţie când prezintă moţiunea, în dezbateri. Va fi foarte interesant să vedem ce argumente au, pentru că mi se pare că este mai degrabă un exerciţiu de imagine. PNL ştie că are zero şanse ca această moţiune să treacă, dar vor să arate că se agită, şi fără rost", a declarat Tăriceanu, la Parlament. 

Parlamentarii UDMR se vor abţine la moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi USR. "Am analizat textul moţiunii de cenzură, ştiind că orice decizie poţi să o iei în funcţie de text. Am informat colegii mei despre discuţia purtată cu Raluca Turcan şi Iulian Dumitrescu, la solicitarea lor, săptămâna trecută şi am analizat tot ce înseamnă în acest moment moţiunea de cenzură, conţinutul moţiunii de cenzură, oferta celor care au iniţiat moţiunea de cenzură, dacă propun ceva în locul guvernului actual, în locul programului de guvernare şi am constatat că nu există, la concluzii, altceva decât un deficit de 3%, chiar e necesar să nu avem un deficit mai mare de 3%, transparenţă şi reducerea birocraţiei, dar nu nume de premier, nu direcţia în care vor să ducă ţara, nu politici publice în sectoarele cele mai importante şi nu elemente din programul de guvernare, măcar baza pe care se poate construi un program de guvernare. În aceste condiţii e greu să susţii o astfel de moţiune de cenzură, e aproape imposibil", a declarat marţi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, după şedinţa grupurilor reunite ale parlamentarilor Uniunii. 

Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi USR împotriva Guvernului Tudose şi intitulată "PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă" a fost citită luni în plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului. Documentul a fost depus la Parlament vinerea trecută. Moţiunea este semnată de 148 de parlamentari PNL, USR, PMP şi de deputaţii neafiliaţi Sorin Cîmpeanu şi Daniel Constantin. 

PNL şi USR solicită, prin moţiunea de cenzură "PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă", retragerea încrederii acordate Guvernului Tudose, pentru a se opri "distrugerea economiei", "atacul la Justiţie" şi scoaterea României din Uniunea Europeană. 

"Actuala guvernare PSD - ALDE a reuşit într-un timp record să provoace un haos generalizat în toate domeniile vitale - de la sănătate şi educaţie, la fiscalitate, justiţie sau infrastructură. În mai puţin de un an, guvernarea PSD - ALDE a aruncat la coşul de gunoi promisiunile făcute în campanie şi, odată cu ele, speranţele românilor într-un trai mai bun", susţin semnatarii moţiunii. 

Potrivit documentului, "beneficiile unei creşteri economice substanţiale au fost anulate de măsurile populiste şi haotice luate în economie de cuplul de economişti de renume mondial Dragnea - Tudose împotriva mediului de afaceri şi a contribuabililor oneşti din această ţară". 

Programul de guvernare a fost "o iluzie", iar actuala guvernare a devenit "ilegitimă prin minciună", afirmă parlamentarii PNL şi USR. Conform acestora, Liviu Dragnea şi Mihai Tudose au minţit angajaţii din sectorul public cu creşteri salariale de 25% care se dovedesc a fi "praf în ochi" şi nu au spus nimic în campania electorală despre mutarea contribuţiilor sau de "furtul de proprietate declanşat din Pilonul II de pensii". 

Semnatarii moţiunii adaugă că actuala guvernare a "bulversat" pe toată lumea cu modificările aduse Codului fiscal. Parlamentarii PNL şi USR susţin totodată că actuala guvernare a eliminat plafonarea contribuţiilor sociale, a plafonat indemnizaţiile pentru creşterea copilului, a reintrodus supraacciza la carburanţi, a majorat taxarea contractelor part-time. 

Ei mai susţin că Liviu Dragnea "insistă" să atace independenţa Justiţiei. 

Conform moţiunii, dacă există un "stat paralel" acesta este patronat de Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu. "Dacă există un stat paralel, domnule Dragnea, domnule Tăriceanu, acela este cu certitudine patronat de dumneavoastră. Este statul în care domnesc hoţia şi înşelăciunea, statul în care nu dumneavoastră trebuie să fiţi în slujba poporului, ci poporul şi instituţiile statului trebuie să vă fie supuse şi obediente. Domnule Dragnea, statul paralel este cel pe care dumneavoastră îl puneţi la cale, statul în care liderul partidului de guvernare este acuzat de organizarea unui grup infracţional, iar tripleta odioasă Florin Iordache - Eugen Nicolicea - Şerban Nicolae conduce asaltul la instituţiile judiciare pentru schimbarea şefilor de parchete şi închiderea dosarelor dumneavoastră penale", mai susţin semnatarii. 

Parlamentarii PNL şi USR completează că demiterea Guvernului trebuie să ducă imediat şi automat la abrogarea ordonanţelor de urgenţă care au generat "haosul" fiscal şi să oprească "atacul" la independenţa Justiţiei. 

De asemenea, semnatarii moţiunii de cenzură solicită şi promovarea unui buget de stat pentru anul 2018 cu o pondere semnificativă a investiţiilor şi cu un nivel al deficitului substanţial sub 3%, precum şi reformarea instituţiilor şi companiilor care gestionează aceste investiţii publice. AGERPRES

×