“Negocierea nu se deprinde «după ureche», pe vapor”

Senatorul Dan Voiculescu a depus luni la Senat o declaraţie politică intitulată “Negocierea este o ştiinţă care nu se deprinde pe vapor”, al cărei conţinut îl prezentăm integral:

“La summitul NATO de la Lisabona, desfăşurat în perioada 20-21 noiembrie 2010, Preşedintele României a fost public desconsiderat de către Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi de către premierul Italiei, Silvio Berlusconi. Acest moment de umilinţă cu audienţa planetară, suferit de preşedintele Traian Băsescu, trebuie să readucă în dezbatere un acut deficit al României: incapacitatea de negociere. De peste douăzeci de ani, potenţialul de negociere al statului român în relaţiile cu partenerii internaţionali a scăzut constant. Fenomenul este generat, în principal, de doi factori:

1. Acceptarea unei stări de cronică dependenţă economică şi politică.

2. Inabilitatea liderilor politici români de a stabili relaţii bazate pe încredere şi respect reciproc cu liderii europeni.

Rătăcirea umilă a lui Traian Băsescu între preşedintele Franţei şi premierul italian mi-a generat un sentiment autentic de revoltă. Bun sau rău, la Lisabona, Traian Băsescu reprezenta România. Dispreţul domnilor Sarkozy şi Berlusconi pentru domnul Băsescu iradiază asupra tuturor românilor şi se transmite în întreaga Europă.

Evident, culpa pentru momentul Lisabona aparţine în primul rând lui Traian Băsescu. Cum trece graniţa şi se întâlneşte cu liderii unor mari civilizaţii europene, domnul Băsescu dobândeşte o fragilitate structurală, se fâstâceşte, devine timid şi trist, este copleşit de eveniment şi pare complet încurcat de propria persoană.

Însă, dincolo de prestaţia domnului Băsescu, deficienţa este una sistemică: România nu mai ştie să negocieze. Negocierea unor mize majore cu parteneri redutabili nu se deprinde «după ureche», pe vapor. Negocierea este o ştiinţă. Negocierea se învaţă în şcoli şi se exersează metodic în activitatea practică.

Pentru că liderilor actuali le lipseşte ştiinţa negocierii, relaţiile noastre cu lumea civilizată se transformă invariabil în dictat. Exemplul FMI este elocvent. În timp ce, în Ungaria, FMI a fost invitat politicos să plece, în România Fondul a devenit un supra-Guvern, care decide autoritar destinul economiei şi societăţii româneşti. În mod evident, România are acută nevoie de un negociator şef credibil şi eficient în relaţia cu FMI.

Sărăcia, decalajul general de dezvoltare faţă de statele Europei occidentale nu justifică un compromis excesiv. State mult mai puţin înzestrate decât România şi-au negociat incomparabil mai bine «sărăcia».

Negocierea nu depinde, în primul rând, de cantitatea resurselor disponibile, ci de modalitatea în care aceste resurse sunt utilizate. Resursele României, atâtea câte mai sunt, ne permit să adoptăm poziţii inteligente, demne şi eficiente. Ne trebuie însă lideri inteligenţi care ştiu să ne reprezinte cu demnitate şi să negocieze eficient”.