Nicușor Dan garantează direcția pro-occidentală a viitorului Guvern, în pline negocieri pentru majoritate
Președintele Nicușor Dan a avut joi, la Bruxelles, prima reacție publică referitoare la posibilitatea ca Guvernul condus de premierul desemnat Adrian Veștea să obțină voturile necesare învestirii inclusiv din partea AUR și a altor parlamentari din zona suveranistă. Șeful statului a evitat să intre în detalii politice, invocând limitele constituționale ale funcției sale, însă a transmis că obiectivul principal este formarea unei majorități parlamentare stabile și menținerea unei direcții pro-occidentale pentru România.
Declarațiile au fost făcute înaintea reuniunii Consiliului European de la Bruxelles, într-un moment în care negocierile pentru formarea noului Executiv se află într-o etapă decisivă.
Nicușor Dan: „Atribuția președintelui e să desemneze prim-ministrul”
Întrebat despre situația politică din țară și despre discuțiile privind obținerea unei majorități parlamentare, președintele a explicat că rolul său constituțional s-a limitat la desemnarea unui premier care să poată rezolva blocajul politic.
„Cu titlul general. Există o împărțire constituțională de atribuții. Și atribuția președintelui e să desemneze prim-ministrul. Și eu, după cum știți, după nenumărate consultări, am desemnat ceea ce am înțeles eu ca e posibilitatea să rezolvăm criza. Ați reținut și criticile mele la adresa partidelor, mai departe nu vreau să fac foarte multe comentarii, putem să avem o discuție mult mai amplă atunci când acest proces se va finaliza, oricum se vor finaliza el”.
Mesajul lui Nicușor Dan vine în contextul în care viitorul cabinet are nevoie de suficiente voturi în Parlament pentru a trece de procedura de învestire.
Ce a răspuns despre posibilul sprijin al AUR
Una dintre întrebările adresate președintelui a vizat direct posibilitatea ca Guvernul Veștea să fie validat cu sprijinul parlamentarilor AUR.
Răspunsul șefului statului a fost scurt și fără echivoc:
„Când l-am desemnat, l-am desemnat să facă o majoritate”.
Întrebat ulterior dacă este de acord cu decizia echipei care negociază formarea guvernului de a căuta voturi și în zona partidelor suveraniste și anti-occidentale, Nicușor Dan a precizat că această responsabilitate aparține exclusiv premierului desemnat.
„nu trebuie să o iau eu, trebuie să o ia prim-ministrul”.
Președintele a evitat să comenteze în detaliu negocierile aflate în desfășurare și a sugerat că va avea o imagine mai clară asupra situației după revenirea în România.
„Lăsați-mă să mă întorc în țară să înțeleg și eu care sunt realitățile”.
Garanții privind orientarea pro-occidentală a viitorului Executiv
Deși a refuzat să se pronunțe asupra strategiilor politice folosite pentru formarea majorității parlamentare, Nicușor Dan a insistat asupra unei condiții esențiale: menținerea orientării pro-occidentale a României.
„Am niște limite constituționale în a mă pronunța pe partide”, a mai spus președintele.
În același timp, șeful statului a oferit asigurări că viitorul cabinet va respecta angajamentele externe ale României și va continua procesul de reforme.
Potrivit declarațiilor sale, Executivul care urmează să fie format va fi „un guvern pro-occidental” și „un guvern care va fi foarte atent cu reformele”.


