x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică NU-I CA GEOANĂ/PSD o lasă mai moale cu caşcavalul

NU-I CA GEOANĂ/PSD o lasă mai moale cu caşcavalul

de Lavinia Dimancea    |    10 Mar 2009   •   00:00
NU-I CA GEOANĂ/PSD o lasă mai moale cu caşcavalul

Vicepremierul Dan Nica l-a contrazis ieri pe şeful său de partid, Mircea Geoană, care criticase PD-L pentru blocarea propunerilor PSD la şefia unor agenţii. Ascunzând neînţelegerile sub preş, Nica a dat asigurări că în coaliţie totul este în ordine.



"Lucrurile sunt foarte bune în coaliţie. Şi acest lucru vi-l confirm eu", a declarat ferm şi senin Nica, la finalul şedinţei conducerii coaliţiei, minimalizând practic schimbul de replici din week-end dintre Geoană şi Boc pe tema numirii şefilor la deconcentrate şi acuzaţiile liderului pesedist potrivit cărora democrat-liberalii tergiversează "aşezatul pe poziţii" şi pun piedici PSD în numirea oamenilor săi la agenţiile şi companiile ce îi revin. Ca şi cum astfel de declaraţii nu au venit de la şeful partidului din care face parte, Nica a explicat ieri că nu există tensiuni pe această temă între PD-L şi PSD şi că totul se va rezolva repede. "Este un proces ( n.r. - numirile la agenţiile şi structurile din teritoriu) care se apropie de finalizare. Eu cred că la sfârşitul acestei săptămâni tot acest proces va fi finalizat", a spus optimist vicepremierul pesedist, în condiţiile în care există nu una sau două  instituţii la care PSD aşteaptă să îi fie numiţi oamenii, ci mult mai multe, între care RA-AAPPS, ARIS, Compania Huilei, Hidroelectrica şi Transgaz. Şi pentru că lucrurile merg ca unse în coaliţie, Nica a anunţat după şedinţa de ieri că există consens şi în ceea ce priveşte procesul de descentralizare. "Ceea ce înseamnă că anumite instituţii şi agenţii care sunt în subordinea ministerelor vor trebui să fie unite pentru o mai bună funcţionare şi gestionare, urmând să existe o singură verticală la nivel naţional, la nivel judeţean şi local", a explicat vicepremierul, precizând că au fost discutate modalităţi de descentralizare în domenii precum educaţie, poliţie, sănătate, agricultură, cultură şi sport.

SE FURĂ ALEGĂTORI
În paralel cu viaţa de coaliţie, PSD îşi consumă energia şi în problemele interne determinate de desemnarea candidatului partidului la Preşedinţia României, post pentru care s-ar bate şi Mircea Geoană, şi Adrian Năstase. Dacă până acum au amânat stabilirea unei date pentru convocarea Congresului extraordinar, ieri pesediştii şi-au dat seama că nu le pică bine dacă nu se grăbesc cu nominalizarea. În acest sens, la şedinţa Biroului Permanent Naţional, mai mulţi lideri ai partidului au susţinut că, dacă nu este organizat cât mai repede Congresul, PSD riscă să piardă din electoratul său, care s-ar orienta către Traian Băsescu sau Sorin Oprescu. Potrivit unor surse din partid, în sprijinul acestei teorii a fost invocat un sondaj de opinie comandat de PNL, acesta arătând că, în lipsa desemnării oficiale a unui candidat, o parte a electoratului PSD ar tinde să voteze cu alţi candidaţi. Drept urmare, susţin sursele citate, mai marii pesedişti au convenit ca acest congres să fie organizat la începutul lunii aprilie, foarte probabil o dată cu lansarea candidaţilor pentru alegerile europarlamentare. "Decizia de a organiza Congresul cât mai rapid trebuia luată în condiţiile în care există şi această derută «cine o fi candidatul». Este bine că tăiem coada pisicii mai repede, pentru că tergiversarea luării unei hotărâri ar fi dat naştere la tot felul de speculaţii şi discuţii pe la colţuri", ne-a declarat unul dintre vicepreşedinţii PSD, precizând că o decizie privind data exactă la care va fi convocat Congresul va fi luată la sfârşitul acestei luni de  Comitetul Executiv Naţional.

Duminică seară, la Realitatea TV, Adrian Năstase a vorbit şi despre condiţiile în care PSD ar avea mai multe şanse la alegerile prezidenţiale: să iasă de la guvernare. "Prima problemă pe care o avem este dacă noi ca partid vrem sau nu să câştigăm alegerile prezidenţiale", a spus Năstase. Cât priveşte intrarea sa în cursă, preşedintele Consiliului Naţional al PSD a arătat că el este dispus în continuare să candideze, dar "problema este dacă partidul va fi de acord să mă susţină".

×
Subiecte în articol: politic psd