x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Parlamentari in vacanta

Parlamentari in vacanta

11 Aug 2004   •   00:00

POLITIC

Intr-o vara in care se fac si se desfac liste de candidati, aliante si programe de guvernare, parlamentarii nu si-au permis luxul de a huzuri prea mult in concediu. Unii au apucat sa vada o "jungla" artificiala, altii, plantatiile de portocali din Spania, iar deputatul Dan Bogdan s-a insurat! Parlamentarii au avut in vara asta o vacanta pe fuga. Putini si-au permis luxul sa plece in concediu, sa-si inchida telefonul si sa se dedice familiei atunci cand se fac si se desfac liste de candidati, programe de guvernare etc. Unul dintre ei insa a reusit chiar sa se dedice familiei: s-a-nsurat!
OANA STANCU, CARMEN VINTILA, DANA PICIU

Pentru politicieni, vara asta e fierbinte! Unii nu mai au loc pe listele parlamentare, altii au primit eticheta corupti si sunt dati la fundul sacului de partid, unii nu vor sa candideze la Presedintie, altii, dimpotriva. Cand ti se decide viitorul politic nu e tocmai vremea sa iti iei concediu. Asa ca alesii nostri nu prea s-au incumetat sa-si inchida telefonul mobil si sa tolaneasca pe vreo plaja a lumii departe de mendrele politichiei.

Senatorul PD Maria Petre spune ca nu a reusit sa plece nici o zi in concediu. A avut o organizatie de pus pe picioare pentru alegerile de la toamna. Primarii din formatiunea sa, nici gand sa-si ia vacanta: ordin de la Traian Basescu. Nimeni nu pleaca de la primarie; trebuie dat un semnal de seriozitate pentru cetateni.

Cat despre premierul Adrian Nastase, planurile sale de a se odihni la Cornu si de a fugi cateva zile si in Croatia au fost anulate de inundatiile care au impus prezenta sa la Palatul Victoria. Sefii de la Mediu au fost chemati si ei din vacanta si trimisi de premier la locul dezastrelor.

"JUNGLA" IN OLANDA. In aceste conditii, putini au fost cei carora termometrul electoral le-a permis si o escapada. Deputatul Romeo Raicu, care si-a facut temele in alegerile locale, este unul dintre acestia. Politicianul avea o datorie de familie: o vacanta pentru copii. "Am fost cu familia la nasii nostri, care locuiesc acum in Belgia, nasul fiind prietenul meu de 22 de ani incoace. Fiul meu Robert si prietenul sau Ionut Progloff au avut o vacanta pentru ei. Au vazut un zoo in Olanda, cu girafe, rinoceri, lei, antilope, tigri. Te plimbi cu o masinuta chiar prin mijlocul junglei. Apoi treci printr-un desert cu cactusi, printr-o padure tropicala. Intr-o alta cupola imensa sunt copiate bucati din Oceanul Indian, din Pacific si Atlantic, sunt rechini si delfini etc.", povesteste deputatul. La Pilburg, intr-un soi de Disneyland, a fost vremea montagne-russe-urilor. "S-au dat sotia si copiii. Eu fac destule din astea in politica. Nu sunt fricos, da la Revolutie era altfel, adversarul era cel cu pusca in mana. Aici, un tren din ala te intoarce pe toata partile", se scuza revolutionarul.

COSTA DE L’AZAHAR. Colegul lui Raicu Mihai Stanisoara si-a facut vacanta in Spania, pe Costa de Zahar, unde sunt plantatiile de citrice pe care spaniolii le trimit in intreaga lume. Vila in care a locuit impreuna cu familia, casa unui prieten romano-francez, se afla aproape de tarmul marii, insa Stanisoara si sotia sa Anca au fost impresionati de alt peisaj: cel al cladirilor de inspiratie marina din Barcelona, operele lui Antoni Gaudi, pe care copiii deputatului, Andrei (17 ani) si Sarah (11 ani), buni vorbitori de spaniola, au tinut sa le vada. "Ne-a impresionat in special casa Batillo. Nimic nu respecta liniile clasice. Totul e de inspiratie marina. Sufrageria arata ca un submarin. Cosurile de fum au forme de pesti. Culorile, luminile sunt si ele inspirate din mediul marin", povesteste sotia deputatului, Anca Stanisoara.

ACTIV

Presedintele Ion Iliescu a plecat in concediul de odihna la 17 iulie si intentiona sa stea pana la 23 august. Seful statului a precizat in urma cu cateva zile ca isi petrece concediul "nici la mare, nici la munte", ci in apropiere de Bucuresti (la Scrovistea, unde se afla resedinta prezidentiala si unde isi petrece de obicei concediul). El a spus ca vacanta lui este o "odihna activa", deoarece aproape toata ziua citeste si scrie. Seful statului si-a intrerupt deja concediul pentru doua zile, cand a participat la o serie de intalniri oficiale si la manifestarile dedicate Zilei Imnului National al Romaniei, precum si la intalnirea cu sportivii romani care participa la Jocurile Olimpice de la Atena. Presedintele Iliescu va fi prezent in perioada 13-16 la Atena, la Jocurile Olimpice, si este posibil sa-si scurteze concediul pana la 17 august. (Dana Piciu)

Luna de miere la Mamaia

Pentru deputatul Dan Bogdan, vara aceasta a fost chiar o piatra de temelie in viata lui: a devenit parlamentar si... s-a insurat! Tanarul, intrat in Parlament in locul lui Liviu Negoita, si-a luat rolul in serios: si-a facut biroul parlamentar in sediul PD din Modrogan 22 si a inceput si un program de audiente - miercurea intre 10:00 si 12:00 si intre 17:00 si 19:00.

La mai putin de o luna dupa acest moment important in cariera lui politica, a venit insa unul si mai important in viata personala. La 17 iulie, Dan s-a insurat cu prietena lui inca din vremea studentiei la Energetica, Florina. Vacanta lui de parlamentar a fost... voiajul de nunta. Cei doi miri au petrecut cateva zile la Mamaia, insa nu au aflat nimic de scandalul serviciilor de pe Litoralul romanesc. Asta nu pentru ca ar fi stat in cine stie ce lux. Motivul e altul. "Cred ca eram oricum prea cuprinsi de fericire ca sa observam ceva in neregula", se scuza parlamentarul. De la mare, cuplul a plecat in centrul tarii, la Lacul Rosu, pe Cheile Bicazului si la Tusnad, la Lacul Sfanta Ana. "Am facut exact de mi-am dorit. Nu as fi mers in alta parte", afirma "patriotic" deputatul.

Mona Musca s-a rupt de lume

Mona Musca si-a facut concediul pe bucatele, adica o zi de vacanta, mai multe la Caras-Severin sau la Bucuresti, unde are o serie de proiecte in derulare, care nu sufera amanare. Cele 3-4 zile de concediu adevarat si le petrece in aceste zile. Mona Musca este in localitatea Hodosa, din judetul Harghita, la casa de vacanta construita de socrul sau, prin anii ’30. Casa aceasta, care are o istorie incarcata, a devenit peste vreme un fel de cuib unde se aduna vara membrii familiei, din toate generatiile. Localitatea Hodosa se afla la "polul frigului", iar cei care locuiesc aici fac focul in sobe in fiecare seara. "Pe aici se spune ca vara cade intr-o joi, dar in acest an nu a fost joi deloc", ne-a spus Mona Musca. Bucuria acestei minivacante este cu atat mai mare pentru deputata cu cat si-o petrece alaturi de fiica, ginerele si nepotelul sau.

Victor Ponta este la Oxford

Vicepresedintele PSD, Victor Ponta, se afla in aceste zile la Oxford, in Marea Britanie, la un curs de Ideologii politice. Cursul dureaza trei saptamani, iar Ponta considera aceasta perioada ca fiind vacanta lui. El a mers fara familie in Anglia, dar si-a facut multi prieteni acolo. Victor Ponta este incantat de Oxford, pe care il considera un loc in care te poti detasa usor de probleme si in care te poti gandi la "lucruri de invatat, caci de o mie de ani oamenii fac numai lucrul asta aici". Locuieste la un camin studentesc impreuna cu alti straini cu care s-a imprietenit si cu care a impartasit pareri despre Romania. Despre vreme ne-a spus ca e "ca-n Anglia, acum iese soarele, acum intra in nori". El a adaugat ca Anglia are un avantaj de la ploaia care cade cam des si anume ca "totu-i foarte verde si foarte curat".

VARA AGITATA CU TREZIT DE DIMINEATA

Deputatul PSD Dan Matei Agathon a avut parte de un concediu fractionat. El s-a bucurat insa de un week-end in Delta Dunarii, mai exact la Uzlina, unde a fost impreuna cu sotia si prietenii. Agathon s-a trezit la cinci dimineata pentru a merge la pescuit si a prins "un crap, un somotei si zece kilograme de caras mare". Nici sotia nu s-a lasat mai prejos, a prins niste baboi. "Pescuitul este o ocazie excelenta de a te linisti, de a te odihni". Bineinteles ca nu au ratat ocazia de a se plimba cu barca pe canalele Dunarii si de a admira vegetatia si pasarile. Dupa minivacanta din Delta, Aghathon a mers doua zile in Slovacia cu echipa de fotbal Dinamo. A urmat apoi un week-end la mare, la Mamaia cu sotia. Pentru ca a fost vreme rea si apa rece au jucat tenis si au dormit. Agathon se pregateste acum sa plece la Bacau.
×
Subiecte în articol: politic şi-a vacanta