x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PD deschide uşa PSD

PD deschide uşa PSD

de Lavinia Dimancea    |    14 Dec 2007   •   00:00
PD deschide uşa PSD
Sursa foto: Gabi Boholt/

După ce preşedintele Băsescu a "decretat" că varianta PSD de uninominal este mai bună decăt cea a PD şi că aceasta ar trebui trecută rapid prin cele două Camere, democraţii se execută şi işi anunţă disponibilitatea pentru o colaborare cu social-democraţii.


După ce preşedintele Băsescu a "decretat" că varianta PSD de uninominal este mai bună decăt cea a PD şi că aceasta ar trebui trecută rapid prin cele două Camere, democraţii se execută şi işi anunţă disponibilitatea pentru o colaborare cu social-democraţii.


O incercare ca PD şi PSD să ajungă la masa discuţiilor a mai avut loc imediat după referendum, cănd şeful statului pleda pentru o majoritate PD-PLD-PSD pentru adoptarea votului uninominal. Speranţele preşedintelui au fost atunci spulberate de o ceartă in direct la tv intre Mircea Geoană şi Vasile Blaga, concluzia acestuia din urmă fiind că cele două partide nu au cum să negocieze. Acum, o dată cu intervenţia lui Băsescu, PD iese la rampă şi spune răspicat că este dispus la o colaborare cu PSD pentru adoptarea Legii privind votul uninominal in varianta cu două tururi de scrutin. "PD este deschis să colaboreze cu PSD pentru adoptarea acestui proiect de lege. Nu ţinem la paternitatea lui, putem merge pe oricare dintre variantele existente la Parlament. Putem prelua din cele două proiecte lucrurile pozitive, de la noi reducerea numărului de parlamentari, de la PSD, alegerea parlamentarilor in două tururi de scrutin", a spus Emil Boc.


CE VREA PSD. Liderul PD a adăugat că "cheia" adoptării proiectului este la PSD, care trebuie să se decidă dacă rămăne consecvent cu proiectul depus in Parlament sau rămăne solidar cu interesele de grup şi personale ale Guvernului Tăriceanu. Purtătorul de cuvănt al PSD, Cristian Diaconescu, susţine insă că, după decizia Curţii Constituţionale, Comisia de cod electoral este singurul "cadru adecvat" in care social-democraţii vor discuta cu celelalte partide variantele de vot uninominal. Diaconescu a arătat că "negocierile tardive" şi "diverse interese politice" pot duce la eşuarea proiectului, dar că, in Comisia de cod electoral, poziţiile partidelor se pot apropia, intrucăt deosebirile dintre variantele susţinute de acestea sunt puţine. Pe de altă parte, liderul pesedist a avertizat că in cazul in care proiectul nu va fi adoptat in primele luni ale lui 2008, votul uninominal nu va putea fi aplicat la următoarele alegeri parlamentare, intrucăt vor interveni discuţii "dificile" legate de unele aspecte administrative, printre care şi desemnarea circumscripţiilor uninominale.


×
Subiecte în articol: politic psd