x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Personalul neclerical va avea lefuri mărite

Personalul neclerical va avea lefuri mărite

de Xenia Croitoru    |    10 Dec 2015   •   09:29
Personalul neclerical va avea lefuri mărite
Sursa foto: SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

Camera Deputaţilor a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care personalul neclerical primeşte mai mulţi bani de la buget. Conform Ordonanţei, de la 1 octombrie anul curent, salariul pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult, dar şi în instituţiile de învăţământ teologic, a crescut de la 600 de lei la 1.050 de lei. Salariul pentru personalul neclerical este stabilit sub formă de contribuţie lunară la nivelul salariului minim brut pe ţară, adică 1.050 de lei, cât este în acest moment. Este vorba despre personalul neclerical de la cele 18 culte religioase din România. Din anul 2011 sprijinul salarial pentru personalul necle¬rical era de 600 de lei. Deputaţii au aprobat această ordonanţă în mare grabă, trecând cu 300 de voturi pentru şi doar două împo¬trivă. Adoptarea ordonanţei reprezintă de fapt reîntregirea salariilor tăiate de Guvernul Boc în 2010. Proiectul a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este forul decizional. Motivul pentru care deputaţii s-au grăbit să treacă actul normativ a fost pe fondul bâlbâielii Guvernului de a nu mai acorda bani pentru construcţia de biserici. Ulterior Guvernul a revenit şi a anunţat că va căuta noi soluţii.

Într-un comunicat de presă transmis de Guvern, se arată că în cazul personalului neclerical, contribuţia statului prin sume defalcate din taxa pe valoarea adaugată pentru salarizarea personalului neclerical a crescut cu 54,9% faţă de anul 2015, de la 188,9 milioane lei la 292,7 mili-oane lei în anul 2016. Guvernul Ponta aprobase ordonanţa încă din luna iulie şi anunţa că îşi va produce efectele de la 1 octombrie 2015.
În 2016, bugetul pentru salarizarea personalului neclerical al cultelor din Romînia va creşte cu 54.9%, de la 189,9 milioane la 292,7 milioane.
 

×