x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ponta, după întâlnirea cu Băsescu: Discuţia cu preşedintele a fost serioasă, tehnică şi instituţională

Ponta, după întâlnirea cu Băsescu: Discuţia cu preşedintele a fost serioasă, tehnică şi instituţională

de Veronica Micu    |    07 Noi 2012   •   15:21
Ponta, după întâlnirea cu Băsescu: Discuţia cu preşedintele a fost serioasă, tehnică şi instituţională
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Premierul Victor Ponta susţine o declaraţie de presă după întâlnirea pe care a avut-o cu preşedintele Traian Băsescu. Întâlnirea a avut loc astăzi, la Palatul Cotroceni.

Citeşte şi Ce spune Administraţia Prezidenţială despre întâlnirea dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta

Cele mai importante declaraţii ale premierului:

- A fost o discuţie extrem de serioasă, tehnică şi instituţională

- Îmi doresc ca cele doua instituţii să respecte aceste linii de colaborare instituţională şi să punem în discuţie probleme importante pentru viaţa de zi cu zi a cetăţenilor României

- A fost un moment foarte bun în care am analizat unul dintre cele mai importante rezultate ale Guvernului în ultimele 6 luni. România a reuşit o macrostabilizare economică, ieşind dintr-o zonă extrem de riscantă în care intrase la începutul anului şi ieşind din recesiune

- Sunt câteva cifre în afara politicului care nu pot fi contestate. Din punctul de vedere al reformelor structurale, cea mai importantă reformă realizată de Guven este cea a sectorului energetic care oferă un potenţial de dezvoltare în perioada următoare

- Fara a face o batalie de orgolii intre actualul si fostul ministru de Finante vreau sa spun ca in momentul in care am preluat conducerea Guvernului, ministerul Finantelor avea un buffer de 4,2 miliarde de euro pentru finantarea deficitului, astazi are 6,35 miliarde de euro

- În decembrie sau la inceputul lunii ianuarie, vom avea o noua vizita FMI pentru semnarea scrisorii de intentie

- Am discutat cu seful statului despre reluarea/deblocarea acelor programe cu fonduri europene blocate in mod real de la inceputul anului 2012, din perioada auditurilor

- Legat de MCV, am prezentat concluziile informarii pe care doamna ministru Mona Pivniceru a facut-o ieri in sedinta de Guvern. Doamna ministru trebuie să răspundă cât mai cuprinzător la întrebările CE

- Referitor la bugetul UE 2014-2020, am avut o consultare pe aceasta tema cu presedintele Basescu vizavi de perpectivele Romaniei ca membru al grupului Prietenii Coeziunii. Dupa ultimele negocieri de la Bruxelles, voi avea o noua intalnire cu presedintele Basescu in care urmeaza sa se ia o decizie privind reprezentarea la summit-ul din 22-23 noiembrie.


×