x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Proiectele vesele - Mitrea a ras cu lacrimi de colegi

Proiectele vesele - Mitrea a ras cu lacrimi de colegi

de Lavinia Dimancea    |    10 Mar 2006   •   00:00

Initiativele legislative hazlii ale ale-silor nostri l-au facut ieri pe prese-dintele de sedinta, deputatul PSD Miron Mitrea, sa se strice de ras in Camera Deputatilor.

Deputatii s-au distrat ieri, in sedinta de plen, ca la circ. Initiativele legislative hazlii ale alesilor nostri, l-au facut pe presedintele de sedinta, pesedistul Miron Mitrea, sa se strice de ras. "Propunere legislativa privind realizarea si modernizarea trotuarelor in mediul rural", a dat citire Mitrea unui proiect, din cele 114 aflate pe ordinea de zi. Moment in care a izbucnit in hohote de ras. A prezentat altul si s-a facut rosul ca racul: "Propunere legislativa privind plantarea de pomi fructiferi pe marginea drumurilor nationale, judetene si comunale". Un proiect al PRM, ca si primul, l-a distrat pe Mitrea atat de mult, incat cu greu a reusit sa citeasca titlul, starnind si rasetele celor 100 si ceva de deputati din sala. "E de plans, nu e de ras. Daca e initiativa legilativa si cu privire la trotuare...", a intervenit Mona Musca.

EXPLICATII. Mitrea a mai avut parte de distractie, prezentand in continuare proiecte ale PRM: propunerile privind unele facilitati pentru copiii, elevii si studentii care viziteaza muzee si cea privind achizitionarea unor barci cu motor in localitatile care au avut de suferit in urma inundatiilor. "Eram obositi, ca am lucrat, intr-un timp scurt, foarte concentrat. Era o atmosfera mai placuta, toata sala era mai vesela", a explicat Mitrea dupa sedinta. (Lavinia Dimancea)


  • Imagini preluate prin amabilitatea postului Realitatea TV
  • ×
    Subiecte în articol: politic mitrea