x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Protocol rupt - Somatii si amenintari pentru PD

Protocol rupt - Somatii si amenintari pentru PD

de Lavinia Dimancea    |    27 Feb 2006   •   00:00
Protocol rupt - Somatii si amenintari pentru PD

Presedintele PNL Bucuresti, Ludovic Orban (foto), ameninta PD cu ruperea Aliantei la nivelul Capitalei si ii someaza pe democrati sa ii excluda din partid pe Elena Udrea si pe consilierii locali de la Sectorul 2 care au votat, impreuna cu PSD, alegerea viceprimarului Dan Cezar Ionescu. Orban a declarat ieri, potrivit Mediafax, ca PD a incalcat prevederile Protocolului Aliantei PNL-PD la nivelul Bucurestiului, fapt care "ar putea avea consecinte politice din cele mai grave".

ACUZATII. Concret, liberalul i-a acuzat pe democrati pentru acceptarea in PD a fostului consilier prezidential, Elena Udrea. El a explicat ca, in conditiile in care Udrea a fost membru PNL, democratii au incalcat protocolul, care prevede ca "partidele membre ale Aliantei nu vor initia sau accepta trecerea de la un partid la altul a membrilor celor doua partide". Pe de alta parte, Orban a invocat "alegerea de catre consilierii PD, cot la cot cu consilierii PSD, a viceprimarului Sectorului 2, in persoana lui Dan Cezar Ionescu". Din nou, liberalul a spus ca PD a incalcat protocolul, mai exact articolul care stipuleaza ca "este interzisa negocierea cu PSD pentru formarea majoritatilor", plus Hotararea CNC al Aliantei privind excluderea consilierilor care negociaza si voteaza cu PSD.

AVERTISMENT. In aceste conditii, Orban a somat PD "sa revina la un comportament conform prevederilor protocolului Aliantei". Liberalul a precizat ca PD ar trebui sa ia patru decizii: excluderea din partid a Elenei Udrea, excluderea lui Cezar Ionescu din partid daca acesta nu demisioneaza din functia de viceprimar, demiterea din conducerea PD Sector 2 a consilierilor care au votat impreuna cu cei ai PSD si sustinerea candidatului PNL pentru functia de viceprimar al Sectorului 2. Filiala liberala din Capitala a avertizat PD Bucuresti ca, in cazul in care "nu va accepta sa indeplineasca aceste cereri legitime", "va lua act ca PD este in afara Aliantei si ca PNL este obligat sa reprezinte singur interesele alegatorilor Aliantei din Bucuresti". (Lavinia Dimancea)

"PROTOCOLUL N-A FOST INCALCAT"
Elena Udrea crede ca inscrierea sa in PD este folosita ca pretext pentru a se crea o stare de tensiune in Alianta. Udrea a declarat, pentru Mediafax, ca Orban vorbeste in numele "unei grupari aflate acum la conducerea partidului", reactia acestuia fiind determinata de faptul ca ea a aratat ca "aceasta parte a PNL promoveaza o politica imorala, straina de principiile Aliantei, sustinand anumite grupuri de interese nelegitime". Ea a mai spus ca Protocolul Aliantei nu a fost incalcat, pentru ca nu mai era membru PNL atunci cand a optat pentru PD. "Nu avem nici cea mai mica incalcare a Protocolului. L-am citit de la cap la coada. Il invit si pe Orban sa-l citeasca", a fost si opinia liderului PD, Emil Boc.

×
Subiecte în articol: politic alianţei