x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD face legea la Curtea Constituţională

PSD face legea la Curtea Constituţională

de Marius Gîrlașiu    |    14 Iul 2016   •   15:30
PSD face legea la Curtea Constituţională
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Valer Dorneanu a devenit ieri preşedinte cu normă întreagă al Curţii Constituţionale, câştigând în faţa Liviei Stanciu, fosta şefă a Instanţei Supreme. Fost deputat PSD, noul lider al judecătorilor CCR va fi şef la Curte în următorii trei ani. Plenul CCR s-a reîmprospătat ieri cu trei judecători după ce Livia Stanciu, Attila Varga şi Marian Enache au depus jurământul la Palatul Cotroceni. În noua configuraţie, social-democraţii controlează majoritatea în plenul Curţii Constituţionale.

Noul preşedinte al Curţii Constituţionale este judecător CCR din anul 2013, fiind propus de Camera Deputaţilor pentru un mandat de nouă ani. Valer Dorneanu a fost deputat PSD timp de opt ani, din 2000 până în 2008, iar în primul mandat ca social-democrat a ocupat fotoliul de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Dorneanu este cel care a asigurat interimatul funcţiei după ce mandatul lui Augustin Zegrean a expirat pe 11 iunie. "Am fost ales cu majoritate de voturi. Cred că ai mei colegi au avut în vedere experienţa mea, calmul meu, spiritul meu conciliant şi faptul că vom reuşi împreună să ducem prestigiul acestei instituţii, care este un pilon al statului de drept, mai departe, făcând tot ceea ce trebuie prin utilizarea experienţei noastre de peste 25 de ani deja şi prin aducerea unui suflu nou, prin contribuţia celor nou-veniţi”, a declarat noul şef al Curţii, Valer Dorneanu. Ieri au depus jurămintele şi cei trei noi judecători ai Curţii, Livia Stanciu, Attila Varga şi Marian Enache într-o ceremonie la Palatul Cotroceni. “Vă îndemn să aveţi permanent standarde cât mai înalte de profesionalism şi independenţă şi am toată convingerea că veţi onora cu demnitate magistratura care vă este încredinţată”, le-a spus preşedintele Klaus Iohannis noilor membri ai CCR. Propunerea preşedinţiei, fosta şefă a ÎCCJ, Livia Stanciu, a pierdut însă fotoliul de şef al Curţii la alegerile de ieri, în vreme ce fostul procuror-şef al DNA, Daniel Morar, nu şi-a mai depus candidatura.

Curtea s-a înroşit

În noua configuraţie, partidul lui Liviu Dragnea face jocurile la Curtea Constituţională, în condiţiile în care patru dintre cei nouă judecători ai Curţii sunt susţinuţi de social-democraţi. Liberalii susţin şi ei doi magistraţi, fostul preşedinte Traian Băsescu a propus doi dintre actualii judecători, iar preşedintele Klaus Iohannis se află la prima nominalizare. Astfel, din tabăra celor susţinuţi de PSD fac parte Marian Enache, Attila Varga, Valer Dorneanu şi Simona Maya Teodorescu, în timp ce liberalii îi sprijină pe Mona Pivniceru şi Ştefan Minea, cel din urmă fiind numit cu susţinerea fostului PDL. Daniel Morar şi Petre Lăzăroiu au fost numiţi de Traian Băsescu, iar fosta şefă a Curţii Supreme, Livia Stanciu, este aleasa lui Klaus Iohannis în locul lui Augustin Zegrean. Potrivit legii, Curtea Constituţională este formată din nouă judecători numiţi pentru un mandat de 9 ani, trei fiind desemnaţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de preşedintele României. Preşedintele CCR ales prin vot secret, pentru o perioadă de trei ani, cu majoritatea voturilor judecătorilor.

Klaus Iohannis, preşedintele României “Dacă preşedintele României are rolul constituţional de a veghea la respectarea Legii fundamentale, Curţii Constituţionale îi revine îndatorirea de a proteja şi de a promova statul de drept şi democraţia constituţională, cu scopul ultim de a asigura protecţia drepturilor fundamentale ale cetăţenilor"

 

În perioada 1967-1974 Valer Dorneanu a fost procuror la procuraturile locale din sectoarele 5 si 6 ale Capitalei.

×