x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD - Revizuirea Constituţiei, in 2009

PSD - Revizuirea Constituţiei, in 2009

de Lavinia Dimancea    |    26 Apr 2007   •   00:00
PSD - Revizuirea Constituţiei, in 2009

Deşi unii lideri s-au pronunţat in ultima vreme pentru trecerea la republică parlamentară, PSD vrea in continuare ca preşedintele să fie ales de popor, dar cu atribuţii clar definite, iar premierul să fie mai puternic.

Juriştii pesedişti lucrează in acest sens la un proiect de modificare a Constituţiei, insă liderul partidului, Mircea Geoană (foto), spune că revizuirea legii fundamentale ar trebui să aibă loc in 2009 şi nu acum, eventual o dată cu europarlamentarele. "Nu cred că revizuirea trebuie făcută acum, in pripă", a declarat ieri Geoană, precizand că proiectul pesedist va prevedea vot uninominal, preşedinte ales de cetăţeni, premier care să definească politica internă şi externă ("un prim-ministru mai puternic, care să nu fie vasalul sau sluga preşedintelui") şi o relaţie constructivă intre preşedinte, premier şi Parlament.

LA VOT. In ceea ce priveşte campania electorală pentru referendumul de la 19 mai, PSD va avea un mesaj identic cu cel al preşedintelui suspendat, Traian Băsescu: "Veniţi la vot!". "Absenteismul nu este o soluţie. (...) Rămanerea lui Traian Băsescu la conducerea ţării va avea efecte sociale şi economice grave. Doar alegerile pentru un nou preşedinte reprezintă soluţia la actuala criză", a explicat ieri Geoană, după o şedinţă cu şefii şi directorii de campanie din judeţe. Dacă pesediştii au dat deja drumul la campanie, liberalii vor lua o decizie astăzi, in şedinţa Biroului Politic Central, cu privire la modul in care PNL se va implica in campania pentru referendum. In schimb, UDMR a decis aseară să transmită electoratului său propunerea de a nu-l susţine la referendum pe Traian Băsescu.

×
Subiecte în articol: politic