Preşedinţii PSD şi UNPR, Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea, au semnat, joi, un protocol care prevede colaborarea celor formaţiuni în alegerile locale, votul într-un singur tur de scrutin şi candidatura pe liste comune la alegerile parlamentare din aceasta toamnă, în funcţie de rezultatul la alegerile locale.
"Eu am avut o relaţie foarte serioasă şi de cuvânt cu PSD. Am stabilit cu dl. preşedinte Dragnea că, şi în funcţie de performanţa noastră parlamentară, vom avea liste comune pentru alegerile parlamentare", a declarat Gabriel Oprea.
Liviu Dragnea a subliniat că nici pentru PSD nu este prevăzut în document un număr de locuri eligibile.
"Am ajuns amândoi la concluzia că, dacă vrem să facem o înţelegere serioasă în condiţiile în care cele două partide au avut o relaţie foarte bună, UNPR a fost un partener corect şi loial, nu are rost să vindem pielea ursului din pădure. După alegerile locale vom face o analiză, (...) vom vedea ce şanse avem şi, în funcţie de mai multe date, vom lua o decizie. Nici PSD nu are un număr de voturi eligibile, nici UNPR", a precizat liderul PSD.
Răspunzând unei întrebări, Dragnea a arătat că nu există în plenul Senatului o "lege năstruşnică" referitoare la existenţa unui al treilea tur de scrutin.
El a menţionat că PSD şi UNPR vor analiza, după alegerile locale, care este posibilitatea de a continua "condiţiile optime" pentru participarea comună la parlamentare a celor două formaţiuni.
"Nu există alte documente, între mine şi dl. Oprea nu există alte înţelegeri. Orice înţelegeri care au fost făcute în spatele unor documente oficiale nu au ţinut. Protocolul e foarte clar", a adăugat el.
În ceea ce priveşte posibilitatea încheierii unei alianţe PSD-UNPR la nivel de Bucureşti, liderul social-democraţilor a arătat că aceasta este posibilă, conform protocolului, "în orice localitate". "Asta face protocolul, dă posiblitatea tuturor organizaţiilor locale PSD şi UNPR ca, în funcţie de condiţiile specifice, să ia decizia optimă pentru ca şansele la alegeri să fie maximă", a spus Dragnea.
Întrebat dacă PSD şi UNPR vor funcţiona ca şi până acum, într-o majoritate parlamentară, preşedintele PSD a răspuns: "Părerea mea este că PSD cu UNPR şi cu ALDE vor funcţiona ca până acum, într-o colaborare parlamentară foarte bună până la sfârşitul acestui mandat 2016". "Categoric da", a completat Gabriel Oprea. AGERPRES