x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică PSD tot anunta - Operatiunea "Motiunea"

PSD tot anunta - Operatiunea "Motiunea"

de Lavinia Dimancea    |    15 Dec 2006   •   00:00
PSD tot anunta - Operatiunea "Motiunea"

Cu un bilant negativ de 11 motiuni simple si 3 de cenzura respinse in ultimii doi ani, PSD nu se da batut si ameninta actuala putere cu noi si noi motiuni. Nici nu s-a dezbatut "Opriti privatizarea CEC" (motiune simpla PSD-PRM depusa acum doua zile la Senat), ca liderul pesedist Mircea Geoana anunta o alta: motiune simpla impotriva noului ministru al Economiei, Varujan Vosganian, si al sefului Autoritatii de Valorificare a Activelor Statului (AVAS), Teodor Atanasiu, in cazul in care nu vor fi stopate privatizarile din sistemul energetic. "Cunoastem initiativa AVAS de a privatiza si de a vinde mai multe active Petrom, Distrigaz sau actiuni ale unor companii din domeniul energetic. (…) Le transmit domnului Vosganian si domnului Atanasiu ca, in momentul in care vom vedea o singura actiune a statului vanduta, vom depune motiune si ii vom scoate de la guvernare", a avertizat ieri Geoana, de la Craiova.

ALTELE... La Bucuresti, deputatul PSD Iulian Iancu a agitat si el ideea unei motiuni, dar a uneia de cenzura, desi, cu cateva zile inainte, Ion Iliescu atrasese atentia ca nu este in interesul pesedistilor sa initieze un astfel de demers (asta in conditiile in care Mircea Geoana vorbise, in plina criza politica declansata de trecerea PC in opozitie, despre o motiune de cenzura pe care PSD o va depune cand va considera oportun). Cu toate acestea, Iancu a anuntat ca PSD isi rezerva dreptul de a depune o motiune de cenzura in Parlament daca Ordonanta privind transferul OPSPI de la MEC la AVAS nu va fi anulata, explicand ca aceasta este "legata strict de interesul Guvernului de a vinde in graba, de a pune mana in graba pe pachetele de actiuni ale celor mai importante societati din sistemul energetic". Inaintea lui Iancu, liderii PSD anuntasera si alte motiuni de cenzura, ramase deocamdata la stadiul de intentie: Mircea Geoana - prezenta UDMR la guvernare si Mihai Tanasescu - in cazul in care proiectul de buget pe 2007 nu va prevedea clar modalitatile de cheltuire a fondurilor europene si a cofinantarilor.

×
Subiecte în articol: politic psd