x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Rasmussen, despre Romania: "Este nevoie de un nou guvern"

Rasmussen, despre Romania: "Este nevoie de un nou guvern"

de Lavinia Dimancea    |    Nina Marcu    |    04 Mai 2006   •   00:00
Rasmussen, despre Romania: "Este nevoie de un nou guvern"

In plina dezbatere pe tema unor posibile negocieri intre PSD si PD, presedintele Partidului Socialistilor Europeni (PSE), Poul Nyrup Rasmussen, sustine ca Romania are nevoie de un nou guvern.

Aflat ieri la Ploiesti impreuna cu liderul PSD, Mircea Geoana, Rasmussen a invocat necesitatea unei noi guvernari in timp ce statea de vorba cu oamenii care asteptau la coada, la o farmacie, pentru a-si procura medicamentele compensate. "Da, Romania are nevoie de o noua guvernare, pentru ca acum aveti un dezastru in situatia financiara. Intr-un an, cresterea economica a ajuns de la 8% la 3%, ceea ce este dezastruos", a explicat, ulterior, Rasmussen, potrivit Mediafax. Geoana a spus si el ca actualul Guvern are zilele numarate, declarandu-se convins ca acesta va cadea "cat de curand". Mai tarziu, la sediul PSD din Kiseleff, unde s-a lansat proiectul "Generatia 2008", Ramsussen a vorbit de "durerea si umilinta" romanilor. "Trebuie sa aratam guvernarii de dreapta cartonasul rosu", a spus liderul PSE in aplauzele celor peste 1.000 de pesedisti. El a precizat ca Romania are nevoie de o generatie 2008, Europa la fel, iar PSD pregateste o asemenea generatie de politicieni cu care se va prezenta in viitoarea guvernare loacala si nationala. "Copacii vor sopti, pentru ca soaptele dintre copaci sunt intelese de toti copacii din Europa. Iar oamenii asculta la soaptele copacilor", le-a spus, metaforic, Rasmussen membrilor PSD.

×
Subiecte în articol: politic