x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Razbunare - PNL ia distanta de PD la Camera

Razbunare - PNL ia distanta de PD la Camera

de Lavinia Dimancea    |    15 Sep 2006   •   00:00
Razbunare - PNL ia distanta de PD la Camera

Furiosi ca presedintele Traian Basescu l-a suspendat din functie pe ministrul Teodor Atanasiu, deputatii PNL au decis sa limiteze colaborarea cu cei ai PD.

Liberalii vor sa colaboreze in Camera cu partenerii lor de alianta numai in cazul adoptarii legilor necesare integrarii europene si a celor ce privesc programul de guvernare. Liderul deputatilor PNL, Crin Antonescu, l-a atacat ieri dur pe seful statului, acuzandu-l ca a ajuns la "pretentia ca detine puterea executiva si conduce Guvernul" si ca se doreste "un fel de Voda, care, de pe jos, de pe cal, de la carciuma, din baie, mai remarca cate un lucru care nu merge in societate si il corijeaza, mai vede cate un boier pacatos si mai taie cate un cap, mai vede cate o femeie frumoasa si ii face cariera politica". Antonescu a anuntat ca deputatii liberali vor pune in discutia forurilor de conducere ale PNL "disocierea de Basescu si incetarea oricarei relatii de asociere politica cu acesta", aratand ca a venit vremea ca PNL sa se gandeasca serios la un alt candidat pentru viitoarele alegeri prezidentiale. "Din punctul meu de vedere, Traian Basescu nu ne mai reprezinta, iar daca persista intr-o astfel de atitudine, devine un adversar politic pentru noi", a avertizat Antonescu, reprosandu-i sefului statului ca prin suspendarea lui Teodor Atanasiu a creat "un precedent periculos pentru sistemul constitutional si statul de drept". Astfel, el a cerut conducerii PNL si premierului Tariceanu sa ii arate lui Basescu pana unde "se poate intinde conform Constitutiei" si le-a sugerat sa discute cu partenerii din PD daca mai pot merge impreuna. Antonescu a aratat ca, in opinia sa, "raporturile ca aliati sunt incheiate la acest moment" si ca ar mai putea continua doar daca democratii renunta sa mai ia aprobari de la Basescu.

"SUPARARE PERSONALA". Liderul deputatilor PD, Cristian Radulescu, crede insa ca Antonescu a facut aceste declaratii "cel mult" in numele conducerii grupului si reflecta o "suparare personala" a acestuia fata de Basescu. "Da’ cu calul ce-a avut? Ce a avut cu PD?", s-a intrebat retoric Radulescu, precizand ca atitudinea liberalului trebuie discutata de presedintii PD si PNL sau in CNC-ul Aliantei. Mai dur, udemeristul Marton Arpad a aratat ca actuala Coalitie ar trebui regandita si a acuzat "unele probleme" pe care reprezentantii Uniunii le au cu PD. Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, a anuntat aseara ca propunerile deputatilor vor fi discutate luni de conducerea partidului.

"PD SE IZOLEAZA SINGUR"
Purtatorul de cuvant al PC, Bogdan Ciuca, a aratat ca "PD a reusit sa se izoleze singur, netratandu-si cu respect partenerii de Coalitie si de Alianta", venind astfel in sprijinul proiectului conservatorilor lansat in urma cu cateva saptamani, de a izola "practicile de partid-stat" ale democratilor. "Se pare ca se simte din ce in ce mai acut nevoia de o noua majoritate parlamentara, care sa stie ce inseamna colaborare si sprijin reciproc, lipsita de piromani care simt nevoia sa dea foc scenei politice de pe terasa unui palat, care apoi sa priveasca scena politica in flacari, asa cum facea Nero. Salutam faptul ca liberalii vor colabora in continuare cu PD la nivelul initiativelor care vizeaza integrarea, aceeasi declaratie am facut-o si noi, si PSD, PRM, UDMR, ceea ce inseamna ca integrarea nu va fi pusa in pericol", a mai spus Ciuca. (Dana Piciu)

×
Subiecte în articol: politic pnl