Spiritele in PSD incep sa se agite odata cu apropierea Congresului din 10 decembrie. Senatorul Ion Iliescu a iesit ieri la atac, criticand prevederea din regulamentul propus de secretarul general, Miron Mitrea, potrivit caruia termenul-limita de depunere a candidaturilor sa fie 1 decembrie.
Spiritele in PSD incep sa se agite odata cu apropierea Congresului din 10 decembrie. Senatorul Ion Iliescu (foto) a iesit ieri la atac, criticand prevederea din regulamentul propus de secretarul general, Miron Mitrea, potrivit caruia termenul-limita de depunere a candidaturilor sa fie 1 decembrie. "Nu exista astfel de restrictii in Statutul partidului", a ripostat Iliescu la intrebarea daca este de acord cu acest termen, explicand ca nu este normal ca Biroul Permanent National (BPN), care a discutat regulamentul cu pricina, sa impuna o astfel de limitare. "Pot aparea candidaturi-surpriza chiar si in timpul Congresului", si-a sustinut Iliescu punctul de vedere. Senatorul a fost contrazis de purtatorul de cuvant PSD, Cristian Diaconescu, care nu vede nimic nestatutar in stabilirea unui termen-limita. "Acest regulament este parte a statutului partidului", a precizat Diaconescu, aratand ca este vorba de un set de reguli "fixat" in sedinta BPN de saptamana trecuta, cand nimeni nu a avut nici o obiectie fata de acesta. PREFERINTE. Cat priveste sefia PSD, batalia se anunta una destul de apriga. Sorin Oprescu a venit ieri la sedinta BPN si a informat conducerea partidului in legatura cu candidatura sa pentru postul de presedinte. "Toata lumea a fost fericita, concurenta este normala la un partid ca al nostru. Mi-au spus «Hai Sorine!»", a comentat ironic Oprescu reactia colegilor sai. Dar si el a fost contrazis de Diaconescu, care a spus ca liderul PSD Bucuresti nu a facut nici un anunt. Totusi, el a fost intrebat de secretarul general Miron Mitrea. "L-am intrebat daca si-a depus candidatura si mi-a spus ca se gandeste", s-a infoiat Mitrea, tinand cu tot dinadinsul sa-si etaleze inca o data sustinerea pentru Mircea Geoana la sefia PSD. La fel a facut si Viorel Hrebenciuc, care a punctat ferm ca il sustine pe seful PSD.Citește pe Antena3.ro