x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică REPLICA LUI NĂSTASE/ "Băsescu, un bădăran"

REPLICA LUI NĂSTASE/ "Băsescu, un bădăran"

de Lavinia Dimancea    |    11 Mar 2009   •   00:00
REPLICA LUI NĂSTASE/ "Băsescu, un bădăran"

Pesediştii au reacţionat nervos ieri la atacul lansat de preşedintele Traian Băsescu la adresa liderului PSD, Mircea Geoană, prin care acesta a fost numit "virgin" şi ironizat că poartă centură de castitate pusă de Vanghelie. "Jenant", a comentat Geoană, în timp ce Adrian Năstase l-a făcut pe şeful statului  "bădăran".



Mai puţin virulent decât Năstase, deşi el a fost ţinta acuzaţiilor şefului statului, Geoană s-a întors totuşi la epitetele de pe vremea Opoziţiei şi i-a trasmis lui Băsescu că este un incapabil. "Ceea ce a făcut domnul Băsescu ieri (n.r. - luni) arată încă o dată că este incapabil să îşi depăşească un anumit mod de a face politică. În acest moment, ţara are nevoie de oameni de stat, de bărbaţi de stat, nu de încercări efectiv jenante de a fixa un adversar politic într-un mod care nu îi face cinste", a răspuns Geoană declaraţiilor făcute luni seară de şeful statului la televiziunea publică.

Preşedintele spunea în ediţia specială de la TVR că liderul PSD "o să rămână virgin dacă îşi pune centura de castitate" (asta legat de speranţa exprimată de Geoană că centura de siguranţă reprezentată de un acord cu FMI să nu se transforme într-una de castitate) şi că n-avea cum să ştie de prezenţa delegaţiei României la Washington pentru discuţii cu FMI, din moment ce umblă "prin staţiune, la manifestările astea ale tineretului împreună cu domnul Vanghelie", care îi "creează inspiraţie profundă lui Mircea Geoană, îl energizează şi îi pune centură de castitate şi îl face să fie şi agresiv câteodată".

"Dacă tot nu-l poţi găsi la telefon, că-i ocupat cu tineretul şi cu domnul Vanghelie, n-o să-l caut să-i raportez. Că deocamdată sunt cel care l-a ajutat să supravieţuiască. Dacă rămânea în opoziţie, azi nu mai era preşedintele PSD", a fulgerat Băsescu, adăugând că Geoană nu îi este dator pentru acest lucru, "dar bun-simţ poate să aibă" şi că intenţia acestuia de a candida în toamnă la Preşedinţie este una "nefericită".

"COMPORTAMENT ELECTORAL"
În faţa acestui val de acuzaţii, Geoană spune că Băsescu nu face altceva decât să repete un comportament pe care l-a avut înaintea fiecărei campanii electorale. "De fiecare dată a încercat cu un adversar politic, de obicei de la PSD, să facă un astfel de exerciţiu. însă, cum spune românul, vreau să îi spun şi eu domnului Băsescu: «De ceea ce îţi este frică nu scapi»", a declarat Geoană, transmiţându-i şefului statului că se înşeală dacă crede că prezenţa PSD în coaliţia cu PD-L "ar reprezenta un fel de cale liberă pentru un nou mandat în toamnă la Cotroceni".

PREŞEDINTELE JIGNEŞTE
Într-un comentariu postat pe blogul personal, Adrian Năstase nu se miră de atacul şefului statului. "Băsescu dovedeşte încă o dată că este bădăran. În loc să adune în jurul preşedintelui României politicienii din tot spectrul politic într-un moment dificil pentru ţară, el îi provoacă să aibă reacţii adverse, jignindu-i. Nu e prima dată. Să vedem cum vor reacţiona colegii mei atunci când îi va invita Băsescu la o nouă poză de familie la Cotroceni, pentru a le da instrucţiuni", a scris Adrian Năstase, cel care, după întâlnirea organizată de Traian Băsescu la Cotroceni în care s-a discutat chestiunea codurilor şi a dosarelor sale din Parlament, îi acuza pe colegii de partid că au stat drepţi în faţa preşedintelui.

"ORI E AMNEZIC, ORI MINTE"
Alături de pesedişti, liderul PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a răspuns şi el ieri acuzaţiilor făcute la TVR de şeful statului la adresa sa, conform cărora acesta nu cunoaşte mecanismele economice şi crede că economia se face vânzând blugi sau maşini Citroën din Franţa, "le vinzi aici adăugând ceva la preţul lor, te numeşti dealer de maşini, pui papion, eşti băiat elegant şi cu asta ai terminat bâlciul". "Ce să comentez?! Luaţi documentele Uniunii Europene, o să vedeţi cât de slabe cunoştinţe... Ori preşedintele a devenit amnezic, ori minte! Nu există altă variantă!", a ripostat Tăriceanu.

×
Subiecte în articol: basescu politic geoană