Taberele din PSD au dat drumul la arsenalul de luptă în disputa Vanghelie – Oprescu de dinaintea Comitetului Executiv. Mitrea susţine astfel că singurul candidat care va intra la validare este Vanghelie. Oprescu îl contrazice însă, Ponta speră că lucrurile se vor schimba, alţii mizează pe o tranşare a situaţiei înainte de Comitet.
Taberele din PSD au dat drumul la arsenalul de luptă în disputa Vanghelie – Oprescu de dinaintea Comitetului Executiv. Mitrea susţine astfel că singurul candidat care va intra la validare este Vanghelie. Oprescu îl contrazice însă, Ponta speră că lucrurile se vor schimba, alţii mizează pe o tranşare a situaţiei înainte de Comitet.
Potrivit teoriei lui Miron Mitrea, Vanghelie ar fi în acest fel cu un pas înaintea lui Oprescu, care trebuie să aştepte şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CEx) pentru a se vedea propus drept candidat la Primăria Capitalei, în timp ce primarul de la 5, nominalizat de Organizaţia Bucureşti este deja pe lista ce va fi supusă aprobării. Cum Statutul PSD nu oferă un răspuns explicit într-o astfel de situaţie (doi pretendenţi la o candidatură, înainte de votul din CEx, în condiţiile în care Statutul prevede doar că organizaţiile îşi desemnează candidaţii, iar CEx confirmă candidaturile), Mitrea, cunoscut ca susţinător al lui Vanghelie, a explicat ieri care ar fi întreaga procedură. “Organizaţia propune candidaţii, Comitetul Executiv aprobă sau nu. Dacă nu aprobă, Comitetul Executiv spune ce face organizaţia mai departe. (...) În şedinţa CEx intrăm cu Marian Vanghelie. Comitetul Executiv poate decide «da», «nu» sau «altceva»“, a declarat, la Realitatea TV, şeful coordonator al campaniei PSD. Secretarul general al PSD, Titus Corlăţean, ne-a confirmat că, potrivit Statutului, fiecare organizaţie vine cu propunerea sa, iar CEx se pronunţă, aprobând-o sau nu, hotărând apoi “ce este de făcut”. Practic, acest lucru ar însemna ca, în cazul în care se va da un vot negativ la adresa lui Vanghelie, să se facă o altă propunere, eventual Sorin Oprescu. Vicepreşedintele Victor Ponta nu contestă nici el această interpretare statutară, dar precizează că pe parcursul şedinţei se pot face alte propuneri. Ceea ce aşteaptă însă Ponta este ca Organizaţia Bucureşti să-şi schimbe până atunci opţiunea şi să-l propună pe Oprescu.
REPLICĂ. Oprescu a reacţionat şi el la spusele lui Mitrea şi a atenţionat că partidul nu poate ignora disponibilitatea sa de a candida la Primăria Generală, arătând că efectele Statutului nu se întind până la discuţiile din CEx. “Nu se pune problema. Pe amândoi ne bagă în discuţii”, a declarat senatorul pentru Mediafax, adăugând că a avut discuţii cu “oameni” din organizaţia Bucureşti, dar şi cu membri ai Comitetului Executiv al PSD, de la care a primit “semnale de susţinere, raţionale”. De altfel, surse din PSD spun că majoritatea filialelor nu l-ar dori pe Vanghelie la Primăria Capitalei şi, pentru a nu se ajunge la tranşarea situaţiei în CEx, se va încerca găsirea unei soluţii înainte de şedinţă. “Se poate ajunge la soluţia Oprescu înainte de Comitet. Vanghelie ar putea fi convins să renunţe la această cursă. Dacă nu funcţionează nici soluţia Oprescu, atunci chiar este o problemă. Însă putem să ajungem la o a treia variantă, şi o soluţie ar fi Cristian Diaconescu”, ne-a declarat unul dintre liderii PSD.
lavinia.dimancea@jurnalul.ro