După "vizita" făcută sâmbătă de Traian Băsescu la Palatul Victoria, preşedintele Senatului, social-democratul Mircea Geoană, a descins şi el ieri la Guvern, unde a participat la şedinţa informală a Cabinetului Boc pe tema proiectului de buget pe 2009.
Cu câteva ore înainte de a merge la Guvern, Geoană a explicat din Oltenia, de la Craiova, că va fi prezent la şedinţa informală a Executivului pentru a da garanţia că "într-un Guvern nu vor fi două guverne paralele". "Eu sunt destul de plăcut impresionat că nici la PD-L nu a existat o respingere, nu există un clivaj atât de dramatic între stânga şi dreapta, iar prezenţa mea la începutul şedinţei de Guvern este o garanţie că nu vom avea într-un Guvern două guverne paralele", a declarat Geoană, citat de Mediafax, argumentând astfel prezenţa inedită a preşedintelui Senatului României la o reuniune, fie ea şi informală, a Guvernului. Ca şi şeful statului, preşedintele Senatului a arătat că va fi foarte apropiat de noul Guvern, întrucât ţara trece printr-o perioadă dificilă şi a susţinut că este nevoie de "o colaborare mai bună între preşedinte şi Guvern, între Parlament şi Guvern, între preşedinte, Guvern şi Parlament". "Dacă era o perioadă mai liniştită, poate că ne mai permiteam un pic de tango cum a fost în ultimii doi sau trei ani. Cred că situaţia este mult prea serioasă ca să ne mai certăm. Trebuie să dăm toţi dovadă de bună-credinţă şi să mai lăsăm de la noi", a spus Geoană. Nu în ultimul rând, el a cerut presei o minimă "lună de miere" pentru noul Cabinet, "măcar" până la adoptarea legii bugetului de stat pe 2009, pentru a se putea vedea care sunt priorităţile, resursele şi câte dintre promisiunile celor două formaţiuni aflate la guvernare pot fi respectate.
Citește pe Antena3.ro