x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Politică Traian Băsescu a promulgat modificarea Legii referendumului

Traian Băsescu a promulgat modificarea Legii referendumului

Publicat la 15 Dec 2013 00:24 Modificat la 15 Dec 2013 00:24
Traian Băsescu a promulgat modificarea Legii referendumului
Traian Basescu
 Cu doar câteva minute înainte de miezul nopţii, pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale a fost publicat un comunicat de presă în care se anunţă că Traian Băsescu a promulgat Legea referendumului. "Președintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat sâmbătă, 14 decembrie a.c., Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului".
Curtea Constituţională a respins, pe data de 14 noiembrie, cu majoritate de voturi, sesizarea preşedintelui Traian Băsescu în cazul legii referendumului, care prevede reducerea cvorumului de participare la 30%.
 

×