Parlamentarii Uniunii Salvaţi România au lansat, ieri, în dezbatere publică, un proiect de lege privind extinderea votului prin corespondenţă la alegerile locale şi vor avea consultări cu societatea civilă şi cu specialişti în drept constituţional şi sistem de vot pentru a găsi „cât mai rapid” cea mai bună soluţie pentru a ajuta oamenii să voteze în contextul actual al pandemiei de COVID-19. Anunțul a fost făcut chiar de vicepreședintele Camerei Deputaților, parlamentarul USR Lucian Stanciu Viziteu.
Concret, Viziteu a declarat că le cere celorlalte grupuri politice parlamentare „să susţinem împreună votul prin corespondenţă la alegerile locale. Anul acesta avem în faţă două rânduri de alegeri, în condiţiile în care primul val al epidemiei cu noul virus chinezesc nu a dispărut încă şi în condiţiile în care experţii vorbesc despre posibilitatea de a avea în toamnă un val doi. Acest lucru i-ar putea face pe români să se teamă să vină la vot, ceea ce ar genera cea mai scăzută prezenţă la alegerile locale din ultimii 30 de ani. Dacă ne uităm şi la faptul că vom avea aceste alegeri într-un singur tur de scrutin, există posiblitatea să avem alegerile cu cea mai scăzută legitimitate din istorie. De aceea, trebuie să găsim o formulă pentru extinderea drepturilor românilor de a vota prin corespondenţă, inclusiv la alegerile locale”, a declarat, la Palatul Parlamentului, Stanciu Viziteu, iniţiator al proiectului.
În opinia deputatului USR, este foarte important ca românii care au anumite boli şi care se tem să vină la urne să aibă posibilitatea să-şi aleagă şi ei primarii şi consilierii. Conform inițiativei, votul prin corespondență poate fi replicat fără probleme şi la alegerile locale din acest an și trebuie implementat, pentru că el decide pentru 4 sau 5 ani preşedintele, configuraţia Parlamentului, primarii şi consilierii judeţeni sau locali. „Esenţa democraţiei înseamnă ca fiecare om dintr-o comunitate să poată să îşi exercite votul, iar datoria noastră este să facem acest lucru posibil”, a adăugat parlamentarul USR.
CCR, așteptată să decidă cine stabilește data alegerilor
Organizarea alegerilor locale și parlamentare din acest an este, la acest moment, sub semnul incertitudinii. Astăzi, Curtea Constituțională urmează să se pronunțe asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de PNL și de Guvernul Orban în legătură cu modul în care Parlamentul a modificat Ordonanța care stabilea că data alegerilor locale va fi decisă de Executiv și că mandatele în exercițiu ale aleșilor locali se prelungesc cu șase luni de la epuizarea stării de urgență.
Legislativul, prin legea de aprobare a acestei Ordonanțe de Urgență, a modificat sensul actului normativ, arătând că Parlamentul este cel care decide data alegerilor locale, iar mandatele aleșilor locali se prelungesc cu șase luni de la data epuizării stării de alertă. Fapt care va conduce la organizarea scrutinului local în luna decembrie. Mai multe decizii ale CCR arată că nu pot fi organizate, simultan, alegeri locale și parlamentare.
Partidul condus de Dan Barna vrea un sistem de vot „la distanță”, asemănător celui utilizat de diaspora, și pe teritoriul național