USR a confirmat miercuri seară că Roxana Wring nu mai are calitatea de membru al formaţiunii politice şi precizează că la înscrierea în partid ea a dat o declaraţie pe proprie răspundere în care a susţinut că nu a colaborat cu Securitatea.
Precizarea vine după ce CNSAS a cerut instanţei să constate că Roxana Wring ar fi colaborat cu Securitatea.
„Roxana Wring nu mai este de astăzi membru USR. Partidul nostru are criterii clare la admiterea membrilor şi nu acceptă foşti colaboratori ai Securităţii. La înscrierea în partid şi candidatura la alegerile locale, Roxana Wring a dat o declaraţie pe proprie răspundere în care a susţinut că nu a colaborat cu Securitatea sub nicio formă. Rezultatele verificării CNSAS nu au fost până în prezent comunicate conducerii USR”, se arată într-un comunicat al USR.
Conform aceleiaşi surse, Dan Barna i-a cerut demisia Roxanei Wring iar ea şi-a depus-o pentru a nu afecta imaginea partidului sau a colegilor.
„Conform legii, demisia din USR duce automat la pierderea mandatului de consilier general. În partid, Roxana Wring şi-a dat demisia în urmă cu aproximativ o lună de zile de la conducerea USR Bucureşti şi din Biroul Municipal”, se mai menţionează în comunicat.
Roxana Wring a anunţat miercuri seară, într-o postare pe Facebook, că a decis să demisioneze din USR după ce CNSAS a cerut instanţei să constate că ar fi colaborat cu Securitatea.
„Pentru mine este un şoc. Nu am fost informată despre acest lucru. Nu am fost invitată vreodată să dau vreo explicaţie sau vreo clarificare. (...) Am decis să demisionez din USR. Dacă această manevră a fost gândită în scop electoral, demisia este singura modalitate prin care o pot dejuca. Nu vreau ca votul din CNSAS să afecteze imaginea partidului şi a colegilor mei”, a scris Wring.
Producătorul auto Ford Motor va trebui să recheme în service trei milioane de autovehicule din cauza unor probleme la airbag-uri, la solicitarea Administraţiei Americane pentru Siguranţa...
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat, miercuri, înainte de inaugurarea administrației Biden, că Europa are un prieten la Casa Albă, după patru ani lungi.
De asemenea, acesta a...
Vaccinarea este singura cale prin care putem să ieșim din logica pandemiei, spune Dan Barna după ce s-a vaccinat, în timp ce Kelemen Hunor dă asigurări că vaccinarea nu prezintă niciun pericol: „E un vaccin...
STS anunță că vaccinarea la Romexpo a început cu întârziere din cauza unui utilizator care nu a reținut datele de autentificare. Platforma și tabletele din zona de înregistrare sunt...
Deputatul Mihai Fifor, a anunțat că social-democraţii vor prezenta propria variantă a proiectului de buget, pentru a "demasca incompetenţa şi minciuna" Guvernului şi pentru a arăta că există bani şi...
Vicepremierii și miniștrii Cabinetului Cîțu se vaccinează împotriva COVID-19 miercuri, la Spitalul Universitar de Urgență Militar ”Dr. Carol Davila”. Primii sosiți au fost ministrul de Interne, Lucian Bode,...
Deputatul USR, Claudiu Năsui, atrage atenția că unii solicitanți de granturi primesc mailuri false de la persoane care vor să le ia banii în schimbul unor presupuse servicii comerciale.
"Atenție: Risc de...
Germania a extins restricțiile impuse populației din cauza pandemiei cu noul coronavirus până la 14 februarie. Au fost luate măsuri mai stricte, astfel încât purtarea măștii de protecție este obligatorie acum...
În ședința de astăzi, Executivul va discuta despre modificarea Strategiei de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2.
În noul proiect este prevăzută extinderea grupelor de populație care vor intra în...
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, propune o dezbatere publică pe tema oportunităţii introducerii certificatelor de vaccinare pentru călătorii.
El spune că nu este de acord cu aplicarea...
Preşedintele în funcţie al SUA, Donald Trump, a provocat mulţimea care a atacat Capitoliul pe 6 ianuarie, afirmă senatorul Mitch McConnell, liderului grupului republican din Senatul Statelor Unite.
"Ultima dată...
Un bărbat de 30 de ani, care a căzut de pe un snowmobil și a fost lovit din spate de un alt snowmobil, a fost preluat cu o saltea vacuumatică și transportat la spital pentru investigații complexe.
„Accident...
Executivul se reunește miercuri, pe ordinea de zi fiind și modificarea Strategiei de vaccinare. Astfel, în etapa a doua sunt introduse persoane încadrate într-un grad de handicap, imobilizate, însoțitorii...
Fondul de luptă anticorupţie (FBK) al opozantului rus Aleksei Navalnîi a publicat astăzi, la două zile după arestarea sa la revenirea din Germania la Moscova, o anchetă care - potrivit FBK - demonstrează...
Abuzurile comise de autorităţile chineze asupra etnicilor uiguri din regiunea Xinjiang reprezintă "acte de genocid", a anunţat, marţi, Departamentul de Stat de la Washington, conform unui comunicat postat pe...