x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Vasile Dîncu: Am făcut campanie pe site-ul meu pentru "Cuminţenia Pământului"

Vasile Dîncu: Am făcut campanie pe site-ul meu pentru "Cuminţenia Pământului"

09 Sep 2016   •   23:15
Vasile Dîncu: Am făcut campanie pe site-ul meu pentru "Cuminţenia Pământului"

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat vineri, la Alba Iulia, că s-a implicat în campania de subscripţie publică pentru strângerea fondurilor necesare achiziţionării sculpturii 'Cuminţenia Pământului', afirmând că speră că se va găsi o soluţie pentru ca această operă de artă a lui Brâncuşi să ajungă în patrimoniul statului român.

'Am făcut pe site-ul meu şi pe Facebook campanie (pentru 'Cuminţenia Pământului - n.r.) pentru că este vorba de o acţiune guvernamentală, o acţiune de solidaritate cu echipa mea. Sunt şi coordonatorul Ministerului Culturii pe zona guvernamentală, deci sunt solidar cu acest proiect', a spus Vasile Dîncu.

Vicepremierul a afirmat că a donat o sumă de bani în cadrul subscripţiei publice şi că a primit certificat în acest sens. El a preferat să nu facă publică valoarea donaţiei.

Vasile Dîncu a arătat că nu s-a luat încă nicio decizie în ceea ce priveşte achiziţionarea 'Cuminţeniei Pământului', apreciind însă că se va găsi o soluţie pentru această operă a lui Brâncuşi

'Probabil că vom găsi o soluţie pentru achiziţionarea acestei opere de artă care, până la urmă, este fundamentală pentru cultura noastră şi Brâncuşi, până la urmă, este unic', a conchis Vasile Dîncu.

Sursa: AGERPRES

×