x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Vicepreședintele PNL, despre propunerea făcută de Dan Barna: Cred că astfel de ieșiri nu ajută pe nimeni

Vicepreședintele PNL, despre propunerea făcută de Dan Barna: Cred că astfel de ieșiri nu ajută pe nimeni

15 Dec 2020   •   13:26
Vicepreședintele PNL, despre propunerea făcută de Dan Barna: Cred că astfel de ieșiri nu ajută pe nimeni
Sursa foto: Hepta

Vicepreședintele PNL Gheorghe Falcă a afirmat, despre propunerea lui Dan Barna ca președinții celor trei partide care vor forma Guvernul să primească funcții de vicepremier, iar președintele Camerei Deputaților să fie Cătălin Drulă, că aceasta trebuia făcută „la masa negocierilor, nu prin declarații publice”.

„Cred că astfel de ieșiri nu ajută pe nimeni, cred că astfel de lucruri trebuie făcute în interior, în ceea ce înseamnă încrederea între parteneri. În cazul acelor negocieri ieșim cu o soluție pentru ceea ce înseamnă programul de guvernare, pentru că acesta va fi legea care va permite gestionarea de către Guvern și Parlament a treburilor publice, apoi modul în care va arăta Guvernul României și în final despre oamenii care vor ocupa atât funcțiile executive, cât și funcțiile pentru Camera Deputaților și Senat”, a spus vicepreședintele PNL, la Digi 24.

Falcă nu a precizat dacă varianta propusă de Dan Barn ava fi acceptată de PNL.

„Eu cred că toate aceste lucruri ar trebui discutate la masa negocierii și niciodată prin declarații. Dacă ne respectăm, ne spunem lucrurie în interior, nu prin mass-media”, a mai spus acesta.

Negocierile dintre cele trei partide s-au blocat, duminică dimineață, din cauza neînțelegerilor privind funcțiile de premier, președinte al Camerei Deputaților și președinte al Senatului.

×
Subiecte în articol: gheorghe falca Dan Barna negocieri guvern