Maurice Owens, un american de 42 de ani din Washington, SUA, este judecat pentru escrocherie după ce a încercat să obţină despăgubiri de 15.000 de dolari de la compania de metrou a oraşului susţinând că a alunecat pe o coajă de banană în lift, suferind răni la şold şi picior.
Incidentul a fost filmat, însă, de o cameră montată în lift, în care se vede cum bărbatul îşi aruncă propria coajă de banană pe podea, aruncându-se apoi, nu foarte dramatic, la pământ.
"Prin investirea în camere digitale în tot sistemul demonstrăm angajamentul nostru de a proteja clienţii plătitori şi contribuabilii de solicitări frauduloase", a declarat purtătorul de cuvânt al companiei de metrou, Dan Stessel, comentând cazul.
Înregistrarea arată că podeaua liftului de la metrou era curată înainte ca Maurice Owens să intre. Bărbatul poate fi văzut uitându-se de trei ori la camera de supraveghere. La un moment dat, lângă uşă este scăpată coaja de banană pe care acesta păşeşte când liftul ajunge la destinaţie.
După înscenare, Owens a cerut socoteală reprezentanţilor metroului, acuzându-i că nu au curăţat liftul cum trebuie şi s-a rănit din cauza lor. Acesta a fost dus la spital.
Ulterior, Owens s-a prezentat cu o notă de plată de 4.500 de dolari de la un chiropractician, cerând 15.000 de dolari compensaţii.
După ce s-a dovedit în instanţă, graţie înregistrării video, că Owens şi-a înscenat incidentul cu coaja de banană, acesta a fost acuzat de escrocherie. Procesul va continua după ce bărbatul va fi evaluat de un psihiatru.