x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Votezi de mai multe ori şi câştigi o funcţie!

Votezi de mai multe ori şi câştigi o funcţie!

de Monica Iordache Apostol    |    26 Feb 2010   •   00:00

Directorul coordonator al Agenţiei pentru Plăţi în Agricultură din judeţul Sălaj, Alexandru Mureşan, a votat de patru ori la scrutinul europarlamentar din iunie 2009. Numele său, dar şi celelalte date - CNP, adresa, seria şi numărul buletinului - apar în mod identic pe listele suplimentare pentru europarlamentare.



Pe lista suplimentară de la Secţia de votare numărul 62 din comuna Băbeni - Sălaj, la poziţia 13, apare numele lui Alexandru Mureşan, plus CNP, adresa, seria şi numărul Cărţii de Identitate.

Pe lista suplimentară de la Secţia 67, din comuna Bălan, la poziţia 1, apare - surpriză - tot numele lui Alexandru Mureşan, cu exact aceleaşi date de identificare. Aceeaşi poveste şi în cazul listelor suplimentare de la secţiile 175 din comuna Ileanda şi 198 din comuna Lozna, ambele din judeţul Sălaj. În total, omul a votat de patru ori, în patru comune diferite. Alegerile europarlamentare au avut loc la 7 iunie 2009.

Tot din iunie 2009, noul director coordonator al Agenţiei pentru Plăţi în Agricultură - judeţul Sălaj, numit de Guvernul Boc, este Alexandru Mureşan. Pe declaraţia de avere a proaspătului demnitar apare însă, ca proprietate, un apartament aflat exact la adresa care figurează pe Cartea de Identitate a celui care a votat de patru ori: Bulevardul Tudor Vladimirescu, bloc Flora, municipiul Zalău.

Mureşan a prins valul de numiri politice la şefia instituţiilor deconcentrate operat de Guvernul Boc pe neconstituţionala Ordonanţă 37/2009. Nu are studii de specialitate în agricultură, dar are multe alte calităţi: este secretar general al PD-L Zalău, aşa cum arată presa locală, şi a fost candidatul partidului în alegerile parlamentare din 2008 în colegiul care cuprinde chiar comunele Băbeni, Bălan, Ileanda şi Lozna.

Acesta este unul din cele 800 de cazuri de vot multiplu descoperite de Autoritatea Electorală Permanentă pe listele pentru europarlamentarele, în judeţul Sălaj. Alexandru Mureşan se află în continuare la conducerea APIA Sălaj, dar liberalii îi cer demisia. "Domnul Mureşan Alexandru a votat de patru ori la alegerile europarlamentare din 2009, şi primul lucru pe care trebuie să-l facă este să-şi dea demisia din funcţia publică pe care o ocupă şi în care gestionează, culmea, tocmai fonduri europene.

Votând fără ruşine şi fără discernământ de patru ori, domnul Mureşan a acţionat în acord cu linia generală a PD-L, anume voturi cu orice preţ. Chiar în judeţul Sălaj, acest partid a folosit metode ilegale de campanie, faţă de care PNL a reacţionat, precum campania electorală în şcoli sau votul multiplu", a declarat deputatul PNL de Sălaj Mirel Taloş.

×
Subiecte în articol: politic funcţii PDL