x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Vrea peste 32%, altfel demisionează!

Vrea peste 32%, altfel demisionează!

de Marius Gîrlașiu    |    22 Noi 2016   •   10:56
Vrea peste 32%, altfel demisionează!
Sursa foto: DIANA OROS

Alina Gorghiu ar vrea ca liberalii să obţină un scor “mai bun decât la locale” la alegerile din 11 decembrie. Asta ar însemna ca PNL să depăşească 32%, scorul înregistrat de partid la alegerile din 5 iunie. Luna trecută, Gorghiu a promis că va demisiona din fruntea PNL dacă liberalii nu vor face majoritatea care să-l susţină pe Dacian Cioloş pentru un nou mandat.

 

"Mizez pe un scor naţional mai bun decât la locale. N-am să dau procente. Scorul pe care PNL îl va avea trebuie să îi ofere posibilitatea să fie în centrul viitoarei guvernări, să facă viitoarea majoritate parlamentară care să-l propună pe Dacian Cioloş prim-ministru. Să dau procentele ar însemna să fac o declaraţie hazardată", a declarat Alina Gorghiu, duminică seara, la lansarea candidaţilor PNL Iaşi. Chiar dacă nu a pronunţat cifre, şefa liberalilor şi-a asumat “un scor mai bun decât la locale”, adică peste 32%, pragul atins de liberali la alegerile locale din iunie. Gorghiu a criticat şi avalanşa de “sondaje pesediste” aruncate pe piaţă de către apropiaţii PSD. "Evident că tot de la 20 şi ceva la sută am pornit la locale, iar PSD de la vreo 45. Vă aduc aminte că la locale diferenţa a fost până la urmă de cinci procente. Obişnuiţi-vă cu sondajele pesediste. Vor fi trei săptămâni în care veţi afla că pornim de la 12 procente, că pornim de la 14, că pornim de sub nivelul mării şi veţi vedea în realitate care va fi deznodământul pe 11 decembrie”, a explicat şefa PNL.

 

Se retrage dacă pierde

Luna trecută, Gorghiu a promis că-şi va da demisia dacă PNL nu va deţine majoritatea după alegeri. „Să ştiţi că îmi asum foarte clar o demisie dacă Partidul Naţional Liberal nu va fi cel în jurul căruia se va face majoritatea parlamentară care să dea viitorul premier al României”, anunţa Gorghiu într-o conferinţă de presă la Timişoara.

 

Alina Gorghiu a rămas preşedinte unic al liberalilor după acuzaţiile DNA la adresa lui Vasile Blaga.

×