x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ultimatum pentru Ilie Bolojan: PSD anunță posibilitatea unei moțiuni de cenzură dacă premierul nu demisionează

Ultimatum pentru Ilie Bolojan: PSD anunță posibilitatea unei moțiuni de cenzură dacă premierul nu demisionează

de Redacția Jurnalul    |    20 Apr 2026   •   15:15
Ultimatum pentru Ilie Bolojan: PSD anunță posibilitatea unei moțiuni de cenzură dacă premierul nu demisionează
Sursa foto: PSD forțează plecarea lui Bolojan

„Ne așteptăm la retragerea sprijinului politic premierului Ilie Bolojan”, spune la RFI liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir. Partidul organizează o consultare internă luni, de la ora 17, pentru a stabili dacă va continua sau nu în formula actuală de guvernare.

„Așa cum au fost discuțiile în partid și au fost și publice până la urmă, că după fiecare întâlnire regională, președintele Sorin Grindeanu a spus public: nu dorim continuarea cu Ilie Bolojan. Deci practic, ne așteptăm la retragerea sprijinului politic lui Ilie Bolojan”, spune Daniel Zamfir.

Întrebat care e planul PSD pentru a doua zi, senatorul a răspuns: „Vor urma niște consultări la Cotroceni, unde președintele României, ca mediator, cred că are capacitatea să pună la masă pe toți cei care... vorbesc de forțele proeuropene, ca să poată să continue guvernarea. În orice democrație consolidată sau mai puțin consolidată, cum e la noi, se întâmplă așa: atunci când un Guvern își pierde sprijinul politic sau un prim-ministru care își pierde sprijinul politic pleacă acasă (...). Sigur, poți să nu vrei să pleci acasă și anume să rămâi cu un Guvern minoritar. Asta înseamnă cu adevărat adâncirea unei crize, pentru că un Guvern minoritar poate să reziste atunci când cineva din Parlament, un partid în Parlament, te susține. Or noi categoric, am anunțat și vă asigur că așa va fi, nu vom susține un Guvern minoritar (...). Și ca să anticipez o întrebare a dvs., vă asigur că PSD nu va face nici Guvern cu AUR”.

Daniel Zamfir spune că România se îndreaptă într-o direcție greșită: „De ce excludeți varianta ca această coaliție să continue, dar fără Ilie Bolojan prim-ministru? Nu avem noi o problemă personală cu Ilie Bolojan. Opt din zece români cred că România se îndreaptă într-o direcție greșită (...). În aceste condiții, trebuie să schimbăm ceva, trebuie să schimbăm direcția, trebuie să schimbăm pilotul. Asta nu înseamnă că dăm jos tot echipajul din avion și toți pasagerii. Am schimbat pilotul, care și-a impus niște reguli, este un om extrem de încăpățânat, care dorește să se facă doar cum vrea domnia sa”.

La remarca realizatorului că dacă PSD schimbă pilotul, s-ar putea să se prăbușească avionul, senatorul a replicat: „Păi, în mod sigur, acum se prăbușește, pentru că domnul Ilie Bolojan pare așa ca un pilot care conduce un avion în vrie, trage de manetă în stânga, trage în dreapta, direcția e una greșită”.

La remarca realizatorului că totuși, copilot e PSD-ul, Daniel Zamfir a răspuns: ”Am înțeles. PSD-ul, copilotul, a anunțat de foarte multe ori că nu e bună direcția și am fost și subiectul diverselor ironii și din presă și în spațiul online, că PSD azi iese de la guvernare, nu iese. Uitați-vă acum ce se întâmplă cu deciziile pe care le ia Ilie Bolojan. Cu cine s-a consultat domnia sa când a stabilit o listă a societăților comerciale care să fie scoase la vânzare?”.

Întrebat în acest sens, Daniel Zamfir nu exclude o moțiune de cenzură: „Dacă domnul prim-ministru nu va înțelege că trebuie să plece atunci când nu mai are sprijin politic, da, PSD poate iniția o moțiune de cenzură, ne mai făcând parte din această coaliție și din Guvern (...). Este un act de responsabilitate ca atunci când țara merge într-o direcție greșită și o simt toți cetățenii, o simt companiile, ne spun instituțiile financiare, abia atunci dai dovadă de responsabilitate, când înțelegi că ești pe un drum greșit și trebuie să-ți revii”.

Întrebat dacă țara nu mergea într-o direcție greșită și atunci când premierul PSD, Marcel Ciolacu, arunca bani în stânga și în dreapta, fără acoperire în economia reală, ceea ce a dus la deficitul bugetar uriaș din prezent, Daniel Zamfir a replicat: „Bani în stânga și în dreapta însemnau proiecte de autostrăzi, însemnau construcții de spitale, de străzi, pentru că România nu e doar Bucureștiul și marile centre urbane. Bucureștiul înseamnă și zona rurală, care are nevoie de dezvoltare. Or faptul că ai băgat bani ca să dezvolți România și chiar împrumutat fiind, nu e un lucru rău”.

(sursa: Mediafax)

 

×
Parteneri