x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ziua deciyiei: Cine va fi candidatul PSD

Ziua deciyiei: Cine va fi candidatul PSD

de Lavinia Dimancea    |    11 Apr 2008   •   00:00
Ziua deciyiei: Cine va fi candidatul PSD

Mitrea, Vanghelie (foto) sau Oprescu. Astăzi ar trebui să aflăm care dintre cei trei candidează la Primăria Capitalei.



Mitrea, Vanghelie (foto) sau Oprescu. Astăzi ar trebui să aflăm care dintre cei trei candidează la Primăria Capitalei. Ieri, nervii în PSD au atins cote maxime. Marian Vanghelie a ieşit în cursul după-amiezii într-o conferinţă de presă în care a dat la propriu cu pumnul în masă şi a anunţat că "propunerea organizaţiei Bucureşti este la acest moment Marian Vanghelie". Cu câteva ore mai devreme, primarul de la 5 declarase la sediul de campanie că el nu se va retrage din cursă şi că filiala din Capitală merge astăzi la Comitetul Executiv Naţional (CEx) cu propunerea ca el să fie candidatul, fără a exclude posibilitatea ca aceasta să îşi "reformuleze" poziţia astfel încât, la finalul şedinţei, să fie anunţat chiar şi Miron Mitrea. Acesta din urmă a admis şi el că la CEx este posibil orice şi a arătat că, în cazul în care va fi desemnat candidat, va accepta "cu foarte mare plăcere". El a avertizat însă că, "în cazul în care în PSD vor începe jocurile", nu va participa la ele şi l-a acuzat pe Victor Ponta că "face jocuri de picioare pentru a intra în atenţia presei". Mitrea i-a dat astfel replica lui Ponta, care a anunţat că el nu va participa la şedinţa de astăzi, întrucât este nestatutară, lucru susţinut de altfel de mai mulţi vicepreşedinţi ai PSD, şi ei hotărâţi să boicoteze CEx-ul. Printre aceştia şi Ilie Sîrbu de la Timiş, care l-a acuzat pe Mircea Geoană că ia decizii de unul singur. Liderul PSD şi-a văzut însă ieri de treabă şi a anunţat că PSD are un nume pentru primărie, dar decizia finală va fi luată astăzi. "Mîine (astăzi – n.r.), un nume deja vehiculat va fi confirmat", a spus Geoană.


Oprescu nu renunţă

Liderul PSD Mircea Geoană împreună cu Miron Mitrea, Viorel Hrebenciuc şi Marian Vanghelie au încercat aseară să- l convingă pe Sorin Oprescu să nu-şi depună candidatura ca independent la Primăria Capitalei, demersul înregistrînd un eşec, potrivit unor surse citate de Mediafax. "Sorin Oprescu nu a cedat", au declarat sursele citate. Potrivit aceloraşi surse, la întîlnire, lui Oprescu i s-a propus să renunţe la candidatură, acesta încercînd în schimb să-şi negocieze un post în viitoarea guvernare PSD, neajungîndu-se însă la nici o înţelegere. La rîndul său, Miron Mitrea a spus că se gîndeşte să nu mai candideze avînd în vedere că Oprescu nu renunţă la cursa pentru Capitală. Întîlnirea dintre cei cinci a fost recunoscută de Mircea Geoană la Antena 3, precizînd că scopul întîlnirii cu Oprescu a privit disponibilitatea acestuia de a candida în continuare la Primărie. Tot aseară, liderii partidului urmau să primească rezultatele unui sondaj de opinie referitor la şansele potenţialilor candidaţi la Capitală. Potrivit surselor citate de Mediafax, Vanghelie va anunţa azi în CEX că renunţă la a mai candida şi că filiala Bucureşti îl va propune pe Mitrea la Capitală. 

×
Subiecte în articol: politic psd oprescu