Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat în şedinţa de joi acordul de principiu pentru achiziţionarea a 100 de salvări pentru Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABIF).
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a menţionat că suma estimativă pentru cumpărarea celor 100 de ambulanţe este de 8,5 - 9 milioane de euro.
Ea a spus că aproape 4,7 milioane de euro din această sumă vor proveni din dividende de la Apa Nova, iar restul din bugetul local.
Firea a precizat că Municipiul Bucureşti rămâne proprietarul acestor ambulanţe, care vor fi date în administrare SABIF.
Ea a afirmat că ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a garantat că MS se va ocupa de angajarea personalului necesar privind aceste ambulanţe.
Managerul SABIF, Alis Grasu, a spus că din 108 ambulanţe de urgenţă pe care SABIF le utilizează, 68 îndeplinesc condiţiile de a fi trimise la casare.
Potrivit acesteia, suplimentarea parcului auto cu ambulanţe noi presupune costuri de reparaţii mici sau deloc în perioada de garanţie.
Managerul SABIF a subliniat că asistenţa medicală de calitate se poate asigura cu mijloace de intervenţie performante şi personal medical normat corespunzător.
Ea a semnalat că în prezent Bucureştiul se confruntă cu o situaţie anormală - în loc ca ambulanţele să lucreze în regim de aşteptare, dat fiind numărul mare de solicitări raportat la resurse, se înregistrează solicitări ce stau în aşteptare.
În raportul de specialitate al proiectului de hotărâre se arată că SABIF solicită sprijinul în demersurile de a achiziţiona 100 de ambulanţe care să creeze premisele unui nivel optim de asigurare a asistenţei medicale de urgenţă prespitalicească la nivelul municipiului Bucureşti. AGERPRES