x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Amenzi pentru cei care refuză informarea, nu vaccinarea

Amenzi pentru cei care refuză informarea, nu vaccinarea

de Monica Cosac    |    01 Aug 2017   •   09:30
Amenzi pentru cei care refuză informarea, nu vaccinarea
Sursa foto: yacobchuk/Getty Images/iStockphoto

Părinţii care refuză să participe la acţiunile de informare privind vaccinarea vor fi amendaţi, sancţiunile ajungând şi până la 10.000 de lei (circa 2.200 de euro), a declarat, ieri, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog. Potrivit demnitarului, părintele are dreptul să refuze imunizarea copiilor, dar „îşi asumă toată responsabilitatea”.

 

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, spune că proiectul legii vaccinării, care va fi făcut public în curând, propune diferite cuantumuri de amenzi pentru tot lanţul de vaccinare.

„Sancţiunile privesc atât ministrul, cât şi funcţionarii din Minister, Direcţii de Sănătate Publică, absolut tot lanţul de vaccinare, iar ceea ce s-a vehiculat în presă cu privire la faptul că părinţii vor fi amendaţi pentru faptul că nu-şi vaccinează copii este inexact. Părinţii vor fi amendaţi în situaţia în care refuză să participe la întâlnirea cu grupul de lucru, refuză să participe la întâlnirea cu medicul de familie pentru a fi informaţi despre vaccinuri. Practic, părintele are dreptul să refuze, dar îşi asumă toată responsabilitatea”, a declarat ministrul Bodog, precizând că „sunt şi amenzi de zece mii de lei, dar sunt pentru părinţii care refuză să participe la acţiunea de informare, nu pentru cei care refuză vaccinarea”.

Legat de decăderea din drepturile de părinţi, ministrul a răspuns că acest lucru nu este prevăzut în proiect, dar „este o decizie pe care statul român o poate lua de la caz la caz”.

×