Traficul rutier va fi închis vineri şi sâmbătă pe anumite artere din Capitală, ca urmare a desfăşurării unor manifestări religioase la Biserica Sfântul Mare Mucenic Mina (Str. C.F. Robescu, nr. 18, sector 3).
Potrivit Brigăzii Rutiere, de vineri, începând cu orele 07,00, până sâmbătă, la orele 23,00, se va închide traficul rutier pe Str. C.F. Robescu, între Bd. Hristo Botev şi Str. Dunărea Albastră.
Poliţiştii solicită conducătorilor de autovehicule ca, în intervalul menţionat, să evite, pe cât posibil, deplasarea în zonă, să circule cu prudenţă, mai ales când trec pe lângă grupul de participanţi, şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri, aflaţi în trafic, pentru dirijarea şi fluidizarea acestuia. AGERPRES