x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Bărbatul care a căzut duminică în Dâmbovița în timp ce pescuia a murit

Bărbatul care a căzut duminică în Dâmbovița în timp ce pescuia a murit

25 Sep 2017   •   14:04
Bărbatul care a căzut duminică în Dâmbovița în timp ce pescuia a murit

Bărbatul de 60 de ani care a căzut duminică în Dâmboviţa, în timp ce era la pescuit cu nepotul său, a murit, a anunţat purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Leonard Grecescu.

"De la venirea la spital starea lui era una critică. În ciuda eforturilor depuse, pacientul a decedat în această dimineaţă", a spus luni Grecescu.

Un copil de 13 ani şi bunicul său, în vârstă de 60 de ani, au fost scoşi duminică din râul Dâmboviţa, zona Splaiul Unirii, de pompierii bucureşteni.

Cei doi se aflau la pescuit şi, potrivit martorilor, la un moment dat, unul dintre ei ar fi alunecat în apă.

Un agent de poliţie a sărit în apă şi a reuşit să scoată băiatul la mal, în timp ce un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) a reuşit să-l scoată din apă pe bunic. AGERPRES

×