x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Recomandarea săptămânii. Ce trebuie să știm când ne cumpărăm pantofii

Recomandarea săptămânii. Ce trebuie să știm când ne cumpărăm pantofii

de Diana Scarlat    |    24 Ian 2020   •   15:28
Recomandarea săptămânii. Ce trebuie să știm când ne cumpărăm pantofii

Moda, forma sau culoarea nu sunt criteriile cele mai importante pe care ar trebui să le avem  în vedere atunci când ne alegem încălțămintea. Nici măcar prețul sau marca, decât dacă mai verificăm câteva detalii deosebit de importante. Pentru că pantofii nu sunt doar simple accesorii care ar trebui să se potrivească în contextul vestimentar, ci sunt foarte importanți pentru confortul nostru, primele detalii care se verifică, atunci când alegem încălțămintea, sunt mai mult „tehnice”: calapod, calitatea materialelor și talpa!

Forma pantofilor este mai puțin importantă din punct de vedere al „designului”, dar și atunci când ne dorim încălțăminte la modă, trebuie să observăm diferențele esențiale dintre produsele care doar ni se par identice. Cei care fabrică sau vând încălțăminte știu foarte bine că prețul poate face diferența nu doar între „brand” sau „nonbrand”, între piele naturală și artificială sau material textil, ci și între un calapod care asigură confortul și unul greșit, între o talpă care ajuta piciorul să se relaxeze și una care obosește sau ajunge chiar să producă afecțiuni grave. Tocmai pentru că încălțămintea este cea care ne ajută să mergem confortabil sau ne creează probleme de sănătate, stres, disconfort și nervozitate. Atunci când vrem să cumpărăm încălțăminte trebuie să cerem cât mai multe detalii despre produs, indiferent dacă facem cumpărăturile dintr-un magazin clasic sau comandăm de la un magazin online. „Clienții pot să întrebe ce doresc să afle și tocmai de aceea noi venim în ajutorul lor cu răspunsuri. Personalul nostru este pregătit pentru a da informații referitoare la calitate, model, calapod sau eventuale măsurători, astfel încât cumpărătorii să ia decizii cât mai exacte, la alegerea modelului sau a mărimii. De la început, de când am deschis primul magazin de încălțăminte și marochinărie, în anul 2000, am considerat că trebuie să avem grijă să oferim produse de cea mai bună calitate, pentru că în acest domeniu se face fuziunea între modă și confort”, explică Paula Butusina, reprezentant al magazinului GEPAS-MAG (gepas-mag.ro).

Între trucuri de marketing și grija pentru client

La cumpărăturile online, fiecare firmă poate oferi diverse facilități care țin mai mult de strategiile de marketing: „discounturi”, reduceri de preț pe bază de vouchere, transport gratuit, etc. Totuși, este important mai ales ce fel de facilități se oferă, astfel încât să se asigure satisfacerea clientului, iar cel care cumpără, la rândul său trebuie să fie atent și la aceste detalii care pot face diferența între un magazin care doar copiază câteva principii practicate pe piață, fără să acorde atenție, în mod deosebit calității produselor sau nevoilor clienților, și, pe de altă parte, unul care se concentrează pe respectul pentru client și pentru standardele înalte de calitate. „În afară de consultanță și grija pentru elementele de calitate și confort ale produselor, ne îndreptăm atenția spre împachetare și livrarea coletelor, pentru a ne asigura că vor ajunge în siguranță, fără probleme, la clienții noștri. Oferim și alte faclități, precum transport gratuit, prin curier rapid, pentru comenzile care depășesc suma de 200 de lei sau 99 de lei, achitate în avans. Comunicarea este, de asemenea, foarte importantă, astfel încât ținem permanent legătura cu toți clienții, telefonic și prin e-mail. Mai există, la comanda de la magazinul online, diverse situații în care cumpărătorul își dă seama că de fapt nu-și dorește acei pantofi, că nu-i stă bine o pereche de ghete sau de cizme sau că se aștepta să arate altfel. Se poate întâmpla chiar să comande un număr diferit, chiar dacă facem împreună măsurătorile, iar pentru aceste situații, noi asigurăm primul schimb gratuit, dacă produsul nu se potrivește. Cei care se răzgândesc, din diverse motive, pot returna produsele. Este acceptat și returul, în termen de 14 zile, bineînțeles, condiția fiind ca încălțămintea să nu fi fost purtată”, mai explică reprezentanta GEPAS-MAG.

Alegerea firmelor producătoare

Problemele legate de calapod, calitatea materialelor și a tălpilor sunt, de obicei, mai puține atunci când încălțămintea provine de la marile branduri. Tocmai din acest motiv, explică reprezentanta GEPAS-MAG, firma a considerat că cea mai bună soluție pentru poziționarea pe piața din România este să aleagă producătorii din România sau din străinătate care deja sunt cunoscuți pentru calitate și oferă un raport bun calitate-preț. De asemenea, această categorie de producători respectă constant și tendințele fiecărui sezon, fiind mereu în pas cu moda. Astfel se rezolvă din start toate problemele care ar putea să apară, prin selectarea celor mai buni producători de pe piață. „Povestea noastră a-nceput în anul 2000, cu un magazin modest de încălțăminte și produse de marochinărie. Noi am selectat cu mare grijă firmele producătoare din țară și din străinătate. Astfel s-a înfiripat ideea unui magazin online, pentru a ne putea adresa unui număr mai mare de clienți dornici să testeze modele de ultimă oră, create cu diverse tehnologii”, mai explică Paula Butusina.

Încălțăminte tehnică pentru sport și drumeții

Montaniarzii știu foarte bine să facă deosebirea între încălțămintea ideală pentru diverse activități în aer liber și cea care seamănă cu produsele recomandabile. „Atenția cea mai mare o acordăm liniei produselor, calității materialelor și tehnologiilor de confort. Astfel, avem și o componentă de încălțăminte cu elemente speciale cum ar fi tehnologiile GORE-TEX, Memory Foam, Shock Absorber sau Tehnologia Stich and Turn. Prima se bazează pe confecționarea încălțărilor cu o membrană specială, impermeabilă, care, totodată, permite piciorului să respire. Astfel de echipamente sunt recomandate în activități „outdoor”, precum alpinismul, sporturile de iarnă și drumețiile, în sezonul rece. Tehnologia Memory Foam are un branț este extrem de moale, se mulează instantaneu pe forma piciorului și conferă o senzație inedită de confort. Tehnologia Shock Absorber este tot ce își poate dori o persoană care merge mult pe jos. Purtând încălțăminte fabricată cu această tehnologie, după multe ore de mers pe jos și stat în picioare, te vei simți la fel de odihnit ca la prima oră a dimineții. Tehnologia Stich and Turn conferă, pe lângă confortul sporit, multă flexibilitate, prin modalitatea de lipire, pentru că fețele sunt cusute de talpă și apoi întoarse, astfel încât încălțămintea să se adapteze piciorului și nu invers”, explică Paula Butusina, reprezentant al magazinului GEPAS-MAG (gepas-mag.ro).

Dacă anul acesta se poartă pantofi cu vârful ascuțit și tocul „cui”, iar culoarea anului este albastru, trebuie să avem grijă la toate celelalte detalii, pentru că două perechi de pantofi care ni se par identice au, de fapt, foarte multe diferențe, în funcție de producător, de pielea folosită, de flexibilitatea sau rigiditatea tălpilor, de calapod, cusături sau lipituri și multe alte secrete de producție care dau și diferențele de marcă și preț, dar mai ales fac diferența între un obiect care poate fi doar privit și unul care poate fi purtat, confortabil. La fel este și în cazul ghetelor, bocancilor, cizmelor și a tuturor încălțărilor, indiferent dacă sunt pentru femei, bărbați sau copii.

×