Printr-o aplicație mobilă dezvoltată în România, 300 de copii cu autism din Bucureşti, Ilfov şi Suceava vor fi monitorizați și evaluați în timp real pe durata terapiei și a procesului de recuperare, ceea ce va permite integrarea lor mai ușoară în sistemul de educație. Prin intermediul aplicaţiei dezvoltate în cadrul proiectului “Connecting for children with autism”, echipa implicată în terapia și recuperarea copiilor - formată din medic, psiholog, asistent social, părinte și educator – va avea acces în orice moment la date de interes medical, social, terapeutic și educativ, pentru o imagine de ansamblu asupra stadiului de dezvoltare a copilului. Astfel, se va putea face un plan de intervenție adaptat la nevoile exacte ale copiilor. În plus, aplicația mobilă va fi folosită de 70 de psihoterapeuți din aceste centre în procesul de terapie, înlocuind astfel folosirea fișelor de evidență pe suport de hârtie și scurtând timpul alocat întocmirii rapoartelor de progres. După încheierea acestui proiect, planificat să se deruleze până în iunie 2018, implementarea soluției va fi extinsă la nivel naţional.