Acuzaţii de malpraxis la Spitalul din Negrești Oaş, după ce o femeie în vârstă de 24 ani a născut un copil mort, deşi sarcina a decurs normal. În timpul naşterii, femeia a suferit complicaţii şi ar fi avut nevoie de o cezariană, însă operaţia nu a putut fi făcută din cauză că în spital nu era niciun anestezist.
O familie din Negreşti Oaş îl acuză pe ginecologul de la Spitalul din Negreşti Oaş de neglijenţă, spunând că deşi medicul le-ar fi dat asigurări că “totul este în regulă”, femeii nu i s-a făcut operaţie de cezariană la momentul potrivit sub pretextul că nu exista medic anestezist în unitatea medicală. Mai mult, familia spune că medicul ar fi decis cu mare întârziere să o trimită pe femeie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare, unde aceasta a dat naștere unui făt mort.
De asemenea, conducerea Spitalului Negreşti Oaş susţine că medicul a procedat conform legislaţiei în vigoare. Spitalul arată că medicul a fost informat că pacienta a intrat în travaliu, fiind chemat la spital la ora 23.10, dar că bătăile fetale erau oscilante. La ora 23,40 acesta a luat decizia de a transfera pacienta la spitalul din Satu Mare, dar fătul a decedat între timp. “Menţionăm că Spitalul Orăşenesc Negreşti Oaş are angajaţi cu normă întreagă doi medici în specialitatea anestezie terapie intensivă (ATI) care asigură serviciile medicale de specialitate în cadrul programului normal de lucru, spitalul neavând linie de gardă în specialitatea ATI, care de altfel este specifică spitalelor de urgenţă şi nu spitalelor orăşeneşti”, conform unui comunicat al spitalului.
Rudele au depus plângeri atât la Colegiul Medicilor Satu Mare, cât și la Parchet. Rezultatul autopsiei este așteptat peste aproximativ o lună.
Conducerea spitalului din Negreşti-Oaş susţine că, deși aparent fetiţa se dezvoltase normal, avea o malformaţie cardiacă şi de aceea nu ar fi supravieţuit.