x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cum depunem formularele fiscale pentru donații

Cum depunem formularele fiscale pentru donații

19 Mai 2020   •   18:50
Cum depunem formularele fiscale pentru donații

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a decis prelungirea termenului de depunere a declarației pentru donații - formularele 230 sau, după caz, 200 - de la 25 mai la 30 iunie 2020. „Persoanele care vor să redirecționeze sume din impozitul pe venit aferent anului 2019 către ONG-uri și alte entități nonprofit sau unități de cult vor putea să depună formularele cu datele entităților/unităților de cult alese pînă la data de 30 iunie 2020, noul termen stabilit și pentru depunerea declarației unice”, a comunicat MFP.

 

Formularul 230 se completează pentru venituri obținute exclusiv din salariu sau pensie, în două exemplare, din care unul rămâne la contribuabil. Pentru venituri din alte activități se completează formularul 200.

După completare, formularul 230 sau, după caz, 200 se poate depune astfel:
- online, în Spațiul Privat Virtual sau prin intermediul serviciului Depunere declarații, pe platforma decl.anaf.mfinante.gov.ro de pe portalul e-guvernare.ro, pe baza certificatului digital calificat;
- direct la registratura organului fiscal de care aparține contribuabilul;
- prin Poșta Română, cu scrisoare recomandată, la Administrația Finanțelor Publice a localității de domiciliu.

 

Reducerea de 10% nu afectează suma donată

 

Bonificațiile acordate pentru declarația unică, de până la 10% din impozitul datorat, nu afectează sumele din impozitul pe venit aferent anului 2019 în cazul contribuabililor care dispun asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit, pe baza declarației unice. Astfel, sumele redirecționate vor fi calculate la valoarea impozitului datorat, fără diminuările oferite de bonificații.

 

Model unic

Întrucât, în cursul anului 2019, măsura privind susținerea entităților nonprofit, a unităților de cult sau pentru acordarea de burse private a fost modificată începând cu veniturile lunii aprilie 2019 (2% ianuarie-martie; 3,5% aprilie-decembrie), iar persoanele fizice care au optat pentru distribuirea sumelor din impozitul pe venit au utilizat două formulare, câte unul pentru fiecare perioadă, Autoritatea Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat, în luna martie a acestui an, și un formular simplificat, care cuprinde ambele perioade de raportare.

 

Contribuabilii nu trebuie calculeze cât înseamnă cei 3,5% din impozitul aferent veniturilor, pentru că se ocupă funcționarii statului de determinarea sumei.

 

 

×