Protestele simpatizanților AUR și ai partidului lui Dumtru Coarnă au degenerat în loviri, îmbrânciri, injurii adresate parlamentarilor. Totodată, miercuri, a avut loc un scandal chiar în plenul Parlamentului României.
"Cea mai gravă este instigarea la ură. Eu nu simt frică când văd niște dezechilibrați din ăștia alergând în sus, în jos pe acolo. Nu vreau să-i văd în viața mea nici în Parlament, nici la putere. Nu vreau să fiu solidară în viața mea cu astfel de oameni. Ăștia nu reprezintă românii. Ei nu sunt naționaliștii români.
Adevărații naționaliști români nu sunt ăștia. Punct. Și cu asta am încheiat și am a explicat de 100 de ori. Cea mai gravă este această propagare a culturii urii. Și ni s-a mai întâmplat asta și cu #rezist, și acum ni se întâmplă cu AUR. Faptul că este adus în atenție permanent subiectul urii românilor față de unguri și viceversa, este un atac la siguranța națională. Punct.
Noi, românii, nu ne urâm cu ungurii și nici viceversa. Asta este un cretinism efectiv. Eu nu înțeleg. Adică avem 7.000 de legi care amendează, în special astea cu discriminarea și, mă rog, care amendează toate tâmpeniile, inclusiv glumele, le amendează.
Eu nu consider că este normal să tolerăm un astfel de discurs, sincer. Oriunde există cazuri izolate. Și comunitatea maghiară știe asta, și noi, românii, știm asta. Și probabil că există oriunde pe glob. Dar noi că suntem o nație care urâm evreii, ungurii, nu este adevărat. Noi trăim în perfectă armonie cu minoritățile din România de sute de ani. Se propagă cultura urii tocmai de aceea", a spus Dana Budeanu la Sinteza Zilei de la Antena 3 CNN.