x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Federaţia Sindicală Ambulanţa declanșează astăzi un protest național

Federaţia Sindicală Ambulanţa declanșează astăzi un protest național

05 Oct 2017   •   13:49
Federaţia Sindicală Ambulanţa declanșează astăzi un protest național

Federaţia Naţională Sindicală Ambulanţa din România, cu sprijinul organizaţiilor sindicale membre din serviciile de ambulanţă, declanşează joi, începând cu ora 8:00, acţiunile de protest, pe o perioadă nedeterminată.

Conform unui comunicat remis AGERPRES, protestul va consta în afişarea pe toate ambulanţele operative a două afişe A4 cu inscripţia "PROTEST NAŢIONAL", în cele două locuri menţionate de organizator, iar pe verso vor fi inscripţionate punctele importante din revendicările sindicatelor din serviciile de ambulanţă reprezentate de FNSAR. De asemenea, personalul operativ, TESA şi muncitorii membri în organizaţiile sindicale aparţinând FNSAR vor purta panglici albe, pe echipamentul de lucru, ca semn de protest.

În paralel, se va desfăşura procesul de strângere de semnături, până în 11 octombrie, dată la care vor fi pichetate Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Finanţelor Publice.

Astfel, pe 11 octombrie, între orele 10:30-11:30 va fi pichetat Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, între 11:30 şi 12:30 Ministerul Sănătăţii, după care protestatarii se vor deplasa în coloană din strada Cristian Popişteanu, pe Calea Victoriei, Piaţa Naţiunilor Unite, B-dul Naţiunilor Unite, B-dul Libertăţii şi Piaţa Constituţiei, unde vor sta de la ora 13:15 pân la 14:15.

La finalul acţiunilor de pichetare a ministerelor menţionate, FNSAR solicită o discuţie interministerială cu miniştrii de resort şi cu reprezentantul Guvernului nominalizat de către premierul României.

De asemenea, vor urma pregătirile pentru "un mare miting", organizat de toate federaţiile din sistemul sanitar, şi pentru declanşarea conflictelor de muncă, urmate de posibile greve, conform Legii Dialogului Social.

"Avem speranţa după întâlnirea de la Guvern din data de 27 septembrie a.c., că se caută soluţii de rezolvare şi sperăm să se rezolve situaţiile de nemulţumire pe cale amiabilă în perioada protestului naţional anunţat. Menţionăm că, pe toată perioada anunţată, activitatea în serviciile de ambulanţă nu va fi întreruptă până la noi hotărâri", se precizează în comunicat.

×
Subiecte în articol: protest ambulanta