Medici ai Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central ''Dr. Carol Davila'' participă, până joi, la a XXII-a ediţie a Congresului Balcanic de Medicină Militară care are loc la Belgrad în Serbia.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, programul de reciprocitate privind facilitarea schimbului de expertiză dintre specialiştii din ţările membre ale Comitetului Balcanic de Medicină Militară, capabilităţile medico-militare de intervenţie în teatrele de operaţii, precum şi terapiile inovatoare, aplicate în domeniul medical, acut şi cronic, sunt doar câteva dintre subiectele care se discută la congresul care a început luni.
Delegaţia Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central ''Dr. Carol Davila'', condusă de colonel medic asist. univ. dr. Bogdan Marinescu, preşedintele comitetului de organizare a BMMC şi şef Secţie Chirurgie plastică, arsuri şi microchirurgie reconstructivă, este alcătuită din: colonel medic dr. Aurelian Ranetti, colonel medic dr. Alice Munteanu, maior medic dr. Bogdan Petrescu, căpitan medic dr. Andrada Popescu, căpitan medic dr. Dragoş Constantin Luncă, căpitan medic dr. Daniel Pantile, căpitan medic dr. Laura Constantin, locotenent medic dr. Oana Stancu, locotenent medic dr. Ana Gheorghescu, locotenent medic dr. Laura Domintean, dr. Mihai Bădic şi dr. Anca Cucu.