Pe 22 aprilie, în Sala Comisiei Juridice, parlamentari, experți în domeniul mediului, profesori, reprezentanți ai mediului academic, ai societății civile și ai mediului de afaceri sunt invitați să participe la o dezbatere care vizează nu doar problemele, ci mai ales soluțiile.
Evenimentul este organizat de Asociația Inițiativa Ecologistă Europeană, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Academia Da Vinci și Universitatea Ecologică din București, cu susținerea RetuRo, Banca Transilvania, Mastercard, LITERA, Coca-Cola și alți parteneri.
Inițiatorul evenimentului, Lavinia Șandru, transmite un mesaj fără echivoc:
„Nu mai avem timp să ne prefacem că nu vedem. Tot ce am ignorat până acum se întoarce împotriva noastră. Dacă nu luăm decizii astăzi, vom plăti mâine un preț mult mai mare. Este momentul să alegem responsabilitatea.”
Organizatorii subliniază că acest eveniment nu este unul formal, ci o încercare reală de a schimba direcția, într-un moment în care societatea are nevoie urgentă de acțiune.
„Earth Day – The Day After Tomorrow” nu este doar o dezbatere. Este un punct de ruptură. Iar de această dată, alegerea nu mai poate fi evitată.
![]()



