x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Paşi pentru un transport mai curat, până în 2040

Paşi pentru un transport mai curat, până în 2040

de L. Budin    |    23 Sep 2020   •   10:15
Paşi pentru un transport mai curat, până în 2040

Ieri a fost Ziua mondială fără maşini, scopul ei fiind de a încuraja deplasarea cu bicicleta, pe jos sau cu mijloacele de transport în comun. Un raport Greenpeace, dat publicităţii recent, arată că reducerea poluării şi a numărului de decese asociat se poate realiza prin trecerea la un transport mai curat, în următorii 20 de ani.

 

O cercetare comandată de Greenpeace Belgia și realizată de Climact and New Climate Institute oferă o foaie de parcurs pentru decarbonizarea sectorului european de transport până în 2040.

În acest scop, sunt necesare îmbunătățirea infrastructurii pentru mersul cu bicicleta și mersul pe jos în orașe, investiții semnificative și susținute în căi ferate, trenuri și autobuze electrice, interzicerea zborurilor pe distanțe scurte şi eliminarea treptată a vânzărilor de vehicule noi, pe bază de combustibili fosili.

 

Opţiuni sustenabile

În timp ce emisiile de gaze cu efect de seră din alte surse au încetinit sau au scăzut, emisiile din transporturi au continuat să crească într-un ritm accelerat în Uniunea Europeană: au fost cu 28% mai mari în 2017 decât în 1990, arată raportul.

În document se mai arată că 53% din reducerile de emisii pot fi realizate prin eficienţa tehnologiei şi folosirea de combustibili mai curaţi, în timp ce restul de 47% se obţin reducând cererea de transport şi trecând la opţiuni mai sustenabile.

 

Mai puţine maşini

Printre măsurile care ar trebui luate se numără: eliminarea treptată, până în 2028, a vânzărilor de autovehicule noi diesel și benzină, inclusiv hibrid, și eliminarea completă a autovehiculelor cu motor cu ardere internă până în 2040, reducerea numărului de camioane pe drumurile europene de la 6 la 3,6 milioane, în paralel cu dublarea utilizării căilor navigabile interioare și a transportului feroviar.

În perioada 15 octombrie 2020 - 30 aprilie 2021, guvernele UE vor prezenta Comisiei Europene planurile naţionale de recuperare şi rezilienţă, în contextul COVID-19. Banca Europeană de Investiții, care a alocat, între 2016 și 2019, aproape 15 miliarde de euro pentru extinderea drumurilor și aeroporturilor, va adopta o nouă strategie climatică până la sfârșitul anului curent. În paralel, Comisia Europeană elaborează un plan pentru o mobilitate inteligentă și durabilă, arată Greenpeace România.

 

Aviația, transportul maritim și transportul rutier sunt printre cele mai poluante industrii din Europa.

 

Ziua mondială fără maşini este precedată, la iniţiativa Comisiei Europene, de campania Săptămâna europeană a mobilităţii, tema de anul acesta fiind „Mobilitate cu emisii zero pentru toţi”.

 

 

×