x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Şpaga din spitale va putea fi denunţată prin SMS sau online

Şpaga din spitale va putea fi denunţată prin SMS sau online

de Monica Cosac    |    24 Oct 2016   •   20:51
Şpaga din spitale va putea fi denunţată prin SMS sau online
Sursa foto: CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

Pacienţii care au fost trataţi într-un spital vor fi întrebaţi, printr-un sms, cum au fost trataţi şi dacă li s-a cerut şpagă pentru serviciile medicale de care au beneficiat. Acestea sunt doar două dintre cele circa 10 întrebări prin care Ministerul Sănătăţii vrea să măsoare gradul de satisfacţie “real” al acestora.

Gradul de satisfacţie al pacienţilor trataţi în spital va fi testat pe baza unui chestionar pe care aceştia îl vor primi prin SMS, la externare, a declarat, ieri, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, într-un interviu acordat Digi24. “Noul mecanism de feedback este foarte simplu: atunci când pleci de la spital primeşti un SMS cu câteva întrebări, la care poţi să răspunzi, de asemenea, prin SMS sau poţi să răspunzi online, dacă ai un smartphone. (...) Întrebările vor fi sub 10 la număr şi vor cuprinde elementele esenţiale din care să putem extrage satisfacţia reală a pacientului”, a explicat Vlad Voiculescu.

Printre întrebările pe care le vor primi pacienţii sunt şi câteva care ţin de integritatea personalului medical.

În privinţa “atenţiilor”pe care bolnavii le dau medicilor şi asistentelor, ministrul Sănătăţii spune că acestea sunt ilegale. “Din punct de vedere moral, ce avem de făcut, ca societate, este să ne plătim corect medicii şi personalul medical. (...) M-aş feri să dau sfaturi pacienţilor. Aş reaminti, însă, că orice condiţionare a unui act medical de primirea unui plic este o crimă şi că, mai devreme sau mai târziu, va trebui să le tratăm aşa pe toate, fără excepţie”, a explicat ministrul.

Acesta a susţinut că nici el şi nici familia sa nu au dat bani în spitale pentru serviciile medicale, subliniind că aceste practici sunt ilegale.

Ministrul Vlad Voiculescu estimează că noul sistem de feedback va fi implementat în spitale până la sfârşitul mandatului său. Un proiect pilot este funcţional deja, în cinci spitale din ţară.

Chestionarele privind gradul de încredere în serviciile medicale şi satisfacţia pacienţilor, completate în spitale, au condus la concluzii ireale

×