x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Statul dă liber la infectarea cu HIV

Statul dă liber la infectarea cu HIV

de L. Budin    |    08 Feb 2021   •   07:49
Statul dă liber la infectarea cu HIV

De peste 20 de ani, membrii Asociaţiei Române Anti-SIDA (ARAS) bat Ferentariul sufocat de gunoaie şi alte puncte gri din Bucureşti. Fac o muncă de care toţi se feresc: informează, testează, oferă produse de igienă – şi colectează seringile folosite de consumatorii de droguri, la schimb cu altele, de unică folosinţă. Nu pentru a încuraja consumul, ci pentru a preveni infectarea cu HIV şi cu virusuri care dau hepatită, din comunităţile vulnerabile spre populaţia generală. De la finele anului trecut, ARAS nu mai intervine însă pe străzi. Pandemia a oprit finanţările externe, iar autorităţile naţionale stau şi se uită.

 

Serviciile oferite de ARAS, încadrate generic în categoria „harm reduction” („reducerea riscurilor”), se practică de ani buni în alte ţări şi scad riscul de îmbolnăvire în rândul consumatorilor de droguri, persoanelor care practică prostituţia şi oamenilor străzii. Prin cele două centre ale sale din Capitală, unul fix, în Titan, celălalt mobil – practic, o ambulanţă care străbate străzile oraşului –, ARAS face ceea ce ministerele şi primăriile nu fac: informare şi prevenire.

 

Nu-s bani

Autorităţile naţionale nu alocă sume pentru reducerea riscurilor de infectare cu HIV/hepatite B şi C la persoanele din grupurile-cheie, spune Maria Georgescu, director executiv ARAS, şi nici nu contractează astfel de servicii cu ONG-urile specializate. Legislaţia de sănătate publică nu include prevenirea şi asistenţa în comunitate.

„Agenţia Naţională Antidrog a mai făcut câte ceva, în funcţie de cine era la conducere: a mai cumpărat seringi sau teste şi ni le-a dat nouă. Noi le-am folosit şi am raportat activitatea desfăşurată – iar Agenţia, la rândul ei, a raportat mai departe la UE, fără să ne numească”.

 

Proiecte care dispar

În 2017, în cadrul unui proiect cu finanţare internaţională, s-a făcut un plan strategic HIV/SIDA pe cinci ani, pe partea de prevenire. Trebuia să fie semnat de mai multe ministere, dar a fost uitat undeva, prin sertare, spune Maria Georgescu. „Ministerul Sănătăţii argumentează că există un plan naţional de sănătate publică, care cuprinde şi HIV - dar acesta nu menţionează prevenirea şi testarea gratuită, de care au nevoie grupurile vulnerabile”, adaugă ea.

„Anul trecut, am avut şi un proiect-pilot la Ministerul Sănătăţii, pe care l-am semnat, noi şi o altă organizaţie, cu Nelu Tătaru, chiar în ultima lui zi de mandat. Urma să începem pe 1 ianuarie, dar între timp s-a schimbat ministrul, iar dosarul s-a pierdut”.

 

Gunoierii de seringi

Autorităţile locale se ascund în spatele aceluiaşi zid de indiferenţă. „Persoanele vulnerabile, care nu plătesc taxe şi nu votează, sunt văzute ca o minoritate neglijabilă”, spune preşedinta ARAS. „Vreo cinci ani, până-n 2018, am primit nişte bani de la Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei Capitalei. Încercam mereu să-i convingem pe consilierii generali despre utilitatea serviciilor prestate de noi - şi eram percepuţi doar ca nişte gunoieri care adună seringile folosite”, spune, cu amărăciune în glas, Maria Georgescu.

 

3.000 de beneficiari se află în baza de date a ARAS, iar acoperirea nevoilor fiecăruia s-ar ridica la 400-500 de lei pe an.

 

×
Subiecte în articol: hiv aras