x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod Galben nowcasting de intensificări ale vântului, până la ora 17.00

Cod Galben nowcasting de intensificări ale vântului, până la ora 17.00

01 Apr 2016   •   13:17
 Cod Galben nowcasting de intensificări ale vântului, până la ora 17.00
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de atenţionări nowcasting Cod Galben de vânt puternic, valabile în următoarele ore în judeţe din Transilvania şi Moldova.

Conform prognozei meteorologilor, până la ora 17,00, în zona montană aferentă judeţelor Cluj, Maramureş şi Bistriţa Năsăud, vântul va atinge şi depăşi 70 km/h, iar pe creste (la peste 1.700 de metri) 90 km/h.

De asemenea, în următoarele cinci ore, în zona de munte a judeţelor Suceava şi Neamţ se vor semnala intensificări locale ale vântului cu rafale de 70 km/h, iar la altitudini mai mari 1.700 metri, de peste 90 km/h.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

Sursa: Agerpres

×