x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Noi alerte meteo de caniculă și ploi abundente

Noi alerte meteo de caniculă și ploi abundente

20 Aug 2022   •   10:30
Noi alerte meteo de caniculă și ploi abundente
Sursa foto: Hepta

Mai multe avertizări de caniculă vizează, sâmbătă, sudul, sud-estul și local nord-vestul țării. Ploi abundente vor fi în Banat, Oltenia, sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, transmite ANM.

COD GALBEN - sâmbătă

Sâmbătă (20 august) valul de căldură va persista în sud și sud-est și local în nord-vest, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 33 și 37 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 18...21 de grade.

În sud-estul țării disconfortul termic va continua să fie ridicat și în perioada următoare.

COD GALBEN - sâmbătă ora 10.00 – luni, ora 12.00

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, la început în Banat, apoi în extindere în jumătatea sud-vestică a teritoriului. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25...40 l/mp și pe arii restrânse 50...70 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala mâine (21 august) în Maramureș și în restul Transilvaniei și al Munteniei. Gradul de instabilitate atmosferică se va menține accentuat până la mijlocul săptămânii viitoare.

COD PORTOCALIU - sâmbătă ora 14.00 – luni, ora 12.00

În Banat, Oltenia, sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină. În intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 40...50 l/mp și pe arii restrânse de peste 70...90 l/mp.

Sâmbătă (20 august) după-amiază și în prima parte a nopții pe alocuri vor fi vijelii puternice (rafale de peste 70...90 km/h).

×
Subiecte în articol: canicula ploi