x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea PROGNOZA METEO până pe 15 octombrie. Ce temperaturi ne așteaptă

PROGNOZA METEO până pe 15 octombrie. Ce temperaturi ne așteaptă

03 Oct 2017   •   17:18
PROGNOZA METEO până pe 15 octombrie. Ce temperaturi ne așteaptă
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Valorile termice se vor situa în limitele perioadei, pe parcursul următoarelor două săptămâni, iar precipitaţiile îşi vor face simţită prezenţa atât în primele zile ale intervalului de prognoză, cât şi după data de 6 octombrie, se arată în prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă în perioada 2 - 15 octombrie. 

În Banat, regimul termic va fi apropiat de cel normal în această perioadă din an, pe întreg intervalul de prognoză. În prima săptămână, valorile diurne vor avea variaţii de la o zi la alta. Valorile nocturne vor fi mai ridicate la începutul intervalului, apoi în scădere. În medie, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 şi 20 de grade, mai mari, până la 21 - 22 de grade, în zilele de 3 şi 13 octombrie, iar minimele vor creşte de la 6 grade în prima noapte, la 10 grade în cea de-a doua, apoi vor oscila în jurul a 8 grade. Temporar, în perioadele 3-4 octombrie şi 6-11 octombrie, va ploua, iar în restul timpului probabilitatea de apariţie a ploilor va fi destul de redusă. 

În Crişana, regimul termic va fi apropiat de cel normal în această perioadă din an, pe întreg intervalul de prognoză. În medie, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 şi 19 de grade, uşor ridicate, până la 20 - 21 de grade, în zilele de 3 şi 13 octombrie, iar minimele vor creşte de la 6 grade în prima noapte, la 9 grade în cea de-a doua, apoi vor oscila în jurul a 8 grade. Probabilitatea de ploi va creşte începând cu data de 3 octombrie. Temporar, se pot cumula cantităţi de apă mai însemnate în intervalele 3-4 octombrie şi 6-11 octombrie. 

În Transilvania, valorile termice se vor situa, în general, în apropierea celor normale perioadei. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra, în medie regională, între 15 şi 19 grade, uşor mai ridicate în zilele de 3 şi 13 octombrie, dar şi mai scăzute în 4 octombrie. Media regională a temperaturilor minime va fi de 5 - 6 grade, cu excepţia primei nopţi, când se vor înregistra în jur de două grade Celsius. Probabilitatea de apariţie a ploii va fi ridicată începând cu data de 3 octombrie, iar în perioada 7-11 octombrie ploile pot fi moderate şi temporar, mai însemnate cantitativ. 

În zona Maramureşului, valorile termice diurne vor fi, în medie regională, uşor mai scăzute decât cele climatologic specifice perioadei, iar cele nocturne vor fi sub norme în prima săptămână şi în jurul normelor, în cea de-a doua. În medie, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 18 grade, iar cele minime se vor încadra între 4 şi 9 grade în prima săptămână, apoi vor oscila în jurul a 7 grade. Vor fi ploi moderate şi temporar mai însemnate cantitativ, cu precădere în perioada 3-4 octombrie şi în intervalul 6-11 octombrie. 

În Moldova, regimul termic, atât diurn, cât şi nocturn, va fi apropiat de cel normal în această perioadă a anului, mai puţin în prima noapte, când vremea va fi rece, cu minime în jurul a 4 grade. În restul timpului, vor fi temperaturi minime, în medie regională, de 7 - 8 grade. Maximele, mediat pe regiune, se vor încadra între 15 şi 19 grade în prima săptămână, şi între 17 şi 19 grade, pe parcursul celei de-a doua. Începând cu data de 3 octombrie, probabilitatea de apariţie a ploilor va fi ridicată, însă acestea vor fi slabe cantitativ. 

În Dobrogea, temperatura aerului va creşte treptat în prima parte a intervalului, apoi nu va avea variaţii semnificative. Majoritatea valorilor ce urmează să se înregistreze, atât diurne, cât şi nocturne, va fi apropiată de cele normale ale perioadei. În medie, pe parcursul primei săptămâni vor fi maxime cuprinse între 15 şi 21 de grade şi minime între 7 şi 12 grade, iar în cea de-a doua săptămână temperaturile maxime vor oscila în jurul a 19 grade, iar minimele în jurul a 11 grade. Vor fi posibile ploi, dar slabe cantitativ, cu probabilitate mai mare de semnalare în perioada 7-11 octombrie. 

În Muntenia, temperatura aerului va creşte treptat în prima parte a intervalului, apoi nu va avea variaţii semnificative şi se va situa, în general, în apropierea mediilor climatologice ale perioadei. În medie, pe parcursul primei săptămâni, vor fi maxime cuprinse între 17 şi 23 de grade şi minime între 5 şi 9 grade, iar în cea de-a doua săptămână temperaturile maxime se vor încadra între 19 şi 21 de grade, iar minimele vor oscila în jurul a 8 grade. Vor fi ploi slabe cantitativ, cu probabilitate mai mare de semnalare în perioada 7-11 octombrie. 

În Oltenia, pe parcursul primei săptămâni, temperatura aerului va creşte treptat. Cu toate acestea, regimul termic se va situa uşor sub cel climatologic specific acestei perioade din an şi va fi caracterizat, în medie regională, de valori maxime cuprinse între 17 şi 22 de grade şi minime între 5 şi 9 grade. În cea de-a doua săptămână vor fi temperaturi în jurul celor normale; maxime cuprinse între 18 şi 21 de grade şi minime în jur de 8 grade. Vor fi ploi slabe cantitativ, cu probabilitate mai mare de semnalare în perioada 7-11 octombrie. 

La munte, regimul termic, fără variaţii semnificative pe întreg intervalul de referinţă, va fi apropiat de cel normal în aceasta perioadă, cu medii ale temperaturilor maxime de 8 - 10 grade şi de două-trei grade ale celor minime, cu excepţia primei dimineţi, când vor fi temperaturi de la -1 la zero grade Celsius. Începând din 3 octombrie, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată, iar în perioada 7-11 octombrie acestea pot fi moderate şi însemnate cantitativ.AGERPRES

×