Vremea va fi călduroasă duminică și luni în Capitală, cu maxime de 32-34 de grade Celsius, și cu disconfort termic la orele prânzului, se arată în prognoza specială pentru București făcută de Administrația Națională de Meteorologie.
Potrivit ANM, vremea va fi predominant frumoasă, dar călduroasă în orele amiezilor, când disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va putea atinge pragul critic de 80 de unități.
Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 32-34 de grade, iar cea minimă de 17-19 grade.
Prognoza meteorologilor este valabilă de duminică, ora 11.00, până luni, la ora 23.00.
(sursa: Mediafax)
Citește pe Antena3.ro