x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Trafic: Ceață pe A2 și în județul Harghita

Trafic: Ceață pe A2 și în județul Harghita

29 Oct 2021   •   08:00
Trafic: Ceață pe A2 și în județul Harghita

Conform centrului Infotrafic al Poliției, se circulă, vineri dimineață. în condiții de ceață, care reduce vizibilitatea, pe alocuri, sub 150-200 de metri, pe autostrada A2 București – Constanța, pe tronsonul kilometric 145 (municipiul Fetești) – 210 (municipiul Constanța).

De asemenea, este semnalată ceață și pe mai multe artere rutiere din județul Harghita, vizibilitatea fiind redusă sub 200 de metri.

Pe principalele artere rutiere, respectiv autostrăzile A1 București-Pitești, A3 București - Ploiești, dar și DN 1 Ploiești – Brașov și DN7 Pitești-Sibiu, se circulă în condițiile unui carosabil uscat, cu valori normale de trafic și cu vizibilitatea bună.

În ceea ce privește fluența traficului, se circulă în condiții de aglomerație pe sensul de intrare în Capitală al autostrăzii A1 București-Pitești, începând din localitatea Ciorogârla, județul Ilfov, dar și pe DN4, localitatea Popești-Leordeni.

Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, a fost închisă circulația pentru toate categoriile de autovehicule pe DN 7C (Transfăgărășan), pe sectorul de drum cuprins între kilometrii 104 (Piscu Negru, județul Argeș) - 130+800 metri (Bâlea Cascadă, județul Sibiu), dar și pe DN 67C (Transalpina), pe tronsonul kilometric 34+800 metri - 59+800 metri, între localitățile Rânca (județul Gorj) și Obârșia Lotrului (județul Vâlcea).

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ceaţă